Mistreţii mănâncă recolta de struguri

De M.B.
2Comentarii
Mistreţii mănâncă recolta de struguri
Viticultorii arădeni reclamă pierderi de până la 60 la sută din recoltă, din cauza turmelor de mistreţi.

Vremea nefavorabilă, cu ploi dese, sau bolile nu sunt singurele care au afectat producţia din acest an la struguri. Viticultorii arădeni se plâng că recolta este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile.

Jumătate, pierderi!

În Podgoria Aradului există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri în acest an. Unul dintre păgubiţi este Nicu Cojocaru, care susţine că cel puţin 60 la sută din culturi au fost distruse pe suprafaţa de opt hecatre pe care o deţine.

„Este o distrugere generalizată, porcii vin în turme, mi-au rupt şi gardurile. Niciodată nu ne-am confruntat cu un atac al mistreţilor ca acum. Am pus şi paznici, care fac gălăgie pentru a-i alunga, dar nu reuşim să scăpăm de ei. Pagubele sunt imense, eu am pierderi majore din cauza mistreţilor. Doar în stropirea culturilor am investit 30.000 de lei în acest an, dar nu cred că voi reuşi să fac în total nici 3.000 de litri de vin. Cel puţin 40 de tone de struguri mi-au fost distruse de mistreţi, însă am vecini cu pierderi şi mai mari. Un italian care are peste o sută de hectare aproape că nu mai are ce recolta”, a spus Cojocaru.

Sesizări

Viticultorii au făcut plângeri la autorităţi şi cer împuşcarea tuturor mistreţilor din zonă. Preşedintele Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Cetatea Şiria”, Ştefan Agrima, spune însă că nu poate ucide mai multe animale decât îi permite legea, iar în acest an s-a primit aprobare pentru recoltarea a 45 de mistreţi, din care jumătate au fost deja împuşcaţi. „Problema este că cei mai mulţi cultivatori nu au garduri sau paznici, iar acum este perioada de tranzit a porcilor mistreţi, care trec prin culturile de struguri, venind de pe dealurile din împrejurimi. Ei vin din mai multe zone, astfel că numărul celor care provoacă acum probleme este mai mare, faţă de efectivul de 50 de capete pe care îl avem în mod obişnuit pe fondul nostru de vânătoare. Vom continua acţiunile de vânătoare, dar nu putem împuşca mai mulţi mistreţi decât ne permite legea”, a declarat Agrima.

Evaluări

La Direcţia Agricolă Arad au fost înregistrate primele sesizări ale viticultorilor, iar în această perioadă se fac evaluări privind pagubele provocate de mistreţi, dar şi de căprioare. Directorul instituţiei, Ioan Martin, ne-a declarat că, deocamdată, au fost făcute verificări în zona Pâncota, dar se va merge şi la Şiria – Miniş. „În cazul unui cultivator din Pâncota, s-au constatat distrugeri de 15 la sută pe o suprafaţă de 24 de hectare de viţă de vie. Noi, conform legii, facem parte din comisia care stabileşte pagubele produse de animale sălbatice, iar pe baza documentelor întocmite, cultivatorii pot face demersuri pentru a obţine despăgubiri”, a declarat Martin.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor