De aici muncitorii vor veni cu lucrarea pe Calea Aurel Vlaicu până la Stația CFR Arad. Muncitorii vor mai interveni pe întreg Bulevardul Revoluţiei, între Podgoria şi Piaţa Avram Iancu. Reprezentanţii Companiei de Apă Arad speră să încheie întregul proiect până la finalul anului 2019.
Modernizarea rețelei de canalizare
Modernizarea rețelei de canalizare
Compania de Apă Arad demarează lucrările de modernizare şi reabilitare a reţelelor de canalizare, primul şantier fiind deschis în cartierul Vlaicu, în imediata apropiere a bisericii de la UTA.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!