Modernizări pe drumurile județene

De Andreea Pintea
Modernizări pe drumurile județene
Trei drumuri pietruite și unul care a fost asfaltat în urmă cu jumătate de secol intră în modernizări capitale.

Patru drumuri județene, dintre care trei nu au fost niciodată asfaltate, vor intra în modernizări. Consiliul Judeţean Arad a contractat lucrări de peste 4,6 milioane euro (fără TVA), pentru modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean. Semnarea contractelor de execuție a avut loc marți, 24 aprilie.

„Ştim că aşteptările sunt mari, ştim că este nevoie să intervenim şi pe alte drumuri judeţene. Dar zilele trecute am anunţat că modernizăm total un drum de legătură cu judeţul Timiş şi cu autostrada, pe la Zăbrani, care nu a mai fost modernizat de o jumătate de secol, iar acum, iată, anunţăm includerea în program a altor tronsoane. Cei 300 km pe care vom lucra anul acesta, pe care, repet, îi modernizăm, nu îi cârpim, completează programul de plombări, de reparaţii, care va face ca o mare parte a reţelei de drumuri judeţene să fie în stare bună în anul 2020. Dar, trebuie să subliniez că nu doar drumurile reprezintă o prioritate pentru noi. Consiliul Judeţean Arad investeşte serios nu doar în infrastructura rutieră, ci şi în Spitalul Judeţean, în turism şi cultură – în acele domenii unde prin intervenţia noastră putem schimba în bine viaţa arădenilor”, a precizat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Judeţean Arad a alocat fonduri şi pentru cofinanţarea drumului judeţean Arad-Şiria-Pîncota-Buteni, care va fi realizat din fonduri europene, în urma unui proiect câştigat prin Programul Operaţional Regional. De asemenea, am alocat fonduri pentru cofinanţarea lucrărilor la drumurile judeţene finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, Bârsa-Moneasa-limită de judeţ Bihor şi Nădab-Seleuş.

„Investim în toate zonele judeţului, pentru a realiza legături corecte între principalele localităţi, dar şi pentru a crea legături cu judeţele învecinate. Totul pentru condiţii de transport civilizate şi sigure, dar şi pentru a crea o infrastructură care să sprijine economia locală, să atragă investitori!”, a precizat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Cele patru drumuri care vor intra la modernizare sunt: DJ 709 J Nădlac – Pereg, 5,84 km – valoare 1.450.418 euro, fără TVA – Porr Construct; DJ 709 J Dorobanţi – Macea 2,903 km – valoare 887.515 euro, fără TVA – SC Sylc Con Trans; DJ 709 J (Grăniceri – Pilu), primul tronson 0,5 km în loc. Grăniceri – valoare 213.289 euro, fără TVA – SC Intermed Utilaj SRL; DJ 709 – Pâncota – Seleuş 5,5 km – valoare 2.040.980 Euro, fără TVA – Intermed Utilaj SRL.

Din surse proprii

„Am semnat patru contracte privind modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean. Începem, din surse proprii, lucrări ample de modernizare a drumurilor judeţene! Aceste patru tronsoane urmează primului tronson licitat, Neudorf –limită judeţ Timiş. Aşteptăm finalizarea licitaţiilor şi pe celelalte tronsoane de drum judeţean, finanţate şi din alte surse, urmând tronsonul Sintea Mare-Şepreuş, ce va fi modernizat tot din surse proprii”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !