Modificări la înregistrarea contractelor

Modificări la înregistrarea contractelor
ARAD. Potrivit HG 37/2010, care modifică şi completează HG 161/2006, angajatorii vor fi obligaţi să înregistreze contractele de muncă ale angajaţilor cel târziu până în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat, în registrul general de evidenţă.

În caz contrar, noul act normativ prevede o amendă de 1.500 de lei pentru fiecare contract neînregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor anterior începerii activităţii, fără ca valoarea cumulată a amenzii să depăşească 20.000 lei şi stabileşte o amendă între 3.500 – 5.000 lei pentru completarea registrului cu date eronate. Modificările menţionate mai sus intră în vigoare începând cu data de 30 ianuarie. Noua hotărâre elimină facilitatea potrivit căreia angajatorul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute, în cazul neînfiinţării, necompletării sau netrasmiterii la ITM a registrului în formă electronică.

Cum e în prezent

Cadrul legislativ aplicabil în prezent prevede că: înregistrarea contractelor de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă se face în termen de 20 de zile de la încheierea lor; transmiterea registrului în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, se face în termen de 20 de zile de la data angajării primului salariat. Ulterior, obligaţia de transmitere a modificărilor intervenite trebuie îndeplinită în termen de 5 zile.

JA-G.K.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase