„Moise Nicoară” se pregătește de oaspeți

De MBC
2Comentarii
„Moise Nicoară” se pregătește de oaspeți
În acest an, Euroweek se va desfășura la Arad în perioada 22 – 28 septembrie, la celebrul colegiu.

În acest an, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad va fi gazda Euroweek – un proiect internațional lansat în anul 1992.

Euroweek, proiect internațional lansat în urmă cu 14 ani, aduce la un loc, an de an, elevi reprezentând școli din țări ale Uniunii Europene și este dedicat în special elevilor cu abilități artistice. Colegiul Național „Moise Nicoară” a reprezentat România pentru prima dată în 2007, în Danemarca, o dată cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

În acest an, Euroweek se va desfășura la Arad în perioada 22 – 28 septembrie, prestigiosul colegiu arădean pregătindu-se pentru a-și primi oaspeții din străinătate. Pe parcursul desfășurării întâlnirii internaționale a elevilor, vor avea loc acțiuni dintre cele mai diverse, inclusiv deplasări în alte localități, în vederea vizitării unor obiective turistice și culturale deosebite. Deschiderea oficială va avea loc în 23 septembrie când, între 9,30 și 10,30 se va desfășura Parada Naționalităților, pe traseul Colegiul Național „Moise Nicoară” – Primăria Arad – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.

Oaspeților li s-a pregătit inclusiv o excursie la Alba – Iulia, la Cetatea Alba Carolina, dar și una la Timișoara. Pe parcursul șederii lor la Arad, elevii proveniți din Uniunea Europeană vor participa și la diverse workshop-uri (dansuri, story-telling, teatru, mitologie, arte vizuale etc.), dar și la discuții și dezbateri pe teme de multiculturalitate, împărțiți pe grupuri de lucru.

Va fi o săptămână plină, atât pentru oaspeți, cât și pentru gazde, care – la fel ca și la edițiile precedente ale proiectului Euroweek – va permite elevilor provenind din țări diferite să se cunoască mai bine, să comunice direct și să își exprime deschis părerile pe teme dintre cele mai importante ale contemporaneității, dar și să își pună în valoare abilitățile artistice.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor