Proba de 65km a revenit, la categoria Elite, lui Marton Blazso (Szeged; timp 03:07:40), la feminin impunându-se Beata Balasz (Budapesta; 04:13:21), iar maratonul a fost câştigat de Robert Szabo (Szeged; 03:35:33), respectiv Emese Barcsik (Szeged; 05:03:40). La hobby masculin, proba cu cei mai mulţi participanţi, 147 de ciclişti trecând linia de sosire, s-a impus Raul Sînza (CS Velo Sport Oradea; 1:30:44), fetele având-o lideră, după 30 de km, pe Gabriela Tanacs (Szeged; 1:58:33).
Moneasa, sub asaltul bicicliştilor
Staţiunea Moneasa a fost, recent, gazda evenimentului „Moneasa Mountainbike Maraton”, unul ajuns la ediţia a IV-a, dominat de biciclişti din Ungaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
1
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!