Monumentul Unirii, fără arădeni

5Comentarii
Monumentul Unirii, fără arădeni
Arad - Primarul Gheorghe Falcă este nemulţumit de faptul că în comisia care va stabili cine va realiza Monumentul Marii Uniri nu se află nici un arădean, dar cu toate acestea susţine că a colaborat bine cu reprezentanţii Ministerului Culturii.

„Am colaborat bine cu cei de la Ministerul Culturii cu privire la organizarea concursului pentru monument. Există însă un regret că nu au acceptat, aşa cum am propus noi, ca din comisie să facă parte şi câţiva arădeni”, a declarat Falcă.

Finaliştii desemnaţi de la Bucureşti urmează să viziteze pe rând Aradul, să vadă locul unde urmează să le fie amplasată opera, şi să facă propuneri autorităţilor locale în legătură cu locul exact al monumentului.

Monumentul va fi ridicat în zona lacului Pădurice, proiectul urmând să fie ales de juriu dintre lucrările făcute de Mircea Spătaru, Ioan Ladea şi Bogdan Iacob, respectiv Florin Codre.

L.Ş.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor