Un bărbat și o femeie care se deplasau cu o motocicletă pe șoseaua de centură, în zona BAT, au fost loviți de un camion. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 11:40. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD, iar femeia de o ambulanță. Cei doi au fost transportați la spital pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare.
UPDATE: Potrivit reprezentanților IPJ Arad, cele două persoane de pe motocicletă sunt doi adolescenți de 18, respectiv 16 ani, iar accidentul s-a produs din cauza nerespectării semnificației indicatorului “Oprire”.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 18 ani care conducea o motocicletă pe strada Câmpurilor, ajungând la intersecția cu strada Tribunul Corcheș, nu a respectat semnificația indicatorului “oprire”, intrând în coliziune cu un autotren în cuplu cu semiremorcă condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani. În urma coliziunii, conducătorul motocicletei și pasagerul, o persoană de sex feminin în vârstă de 16 ani, au fost accidentați ușor. Polițiștii continuă cercetările”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Motocicliști spulberați de un camion
Motocicliști spulberați de un camion
Reactualizat la:
Două persoane în stare gravă după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un camion.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă "independentă" după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
1
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!