Mulțumim, dragi pompieri!

De Ioana Costas
Reactualizat la:
30Comentarii
Mulțumim, dragi pompieri!
© FOTO: V.O.
I-ați putut admira sâmbătă în fața Primăriei Arad când au defilat impecabil și au cântat din toți rărunchii imnul național. Au pus suflet și s-a văzut asta. Au făcut nenumărate repetiții pentru a arăta și a defila fără greșeală, asta e ceea ce numesc americanii “perfect timing”. S-a văzut pe fața lor mândria de a fi pompieri, de a salva vieți, de a salva oameni aflați în situații fără de ieșire.

Au arătat perfect, însă… am de gând să scriu acum despre ceea ce nu s-a văzut la defilare.

O parte dintre cei pe care i-ați văzut sâmbătă defilând în uniformele lor frumoase, au fost de serviciu vineri seara. Au avut intervenții, una dintre ele fiind vineri în jurul orei 20:00, la anexa unei case care a luat foc. Au fost două autospeciale și 8 pompieri la stingere. După două ore au stins focul, fără ca acesta să se extindă și la locuință, iar sâmbătă dimineața erau deja în uniformă, pe platoul din curtea unității, repetând. Așa i-a surprins și mai marele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un general impunător – și aici nu ne referim doar la înălțime. Generalul a dorit să vadă garajul și autospecialele de intervenție și dispeceratul. A refuzat invitația de a merge în biroul inspectorului șef al ISU Arad pentru că “birouri de inspectori șefi am tot văzut. Vreau să văd garajele”.

Pompierii pe care i-ați văzut la defilare trec prin foc, la propriu. I-am văzut de nenumărate ori în misiuni de stingere a incendiilor. Fac față unei presiuni imense și duc o luptă contratimp – cum a spus și Raed Arafat. O luptă contratimp pentru a salva vieți, pentru a salva case.
I-am văzut obosiți, stresați și nervoși. Obosiți după nenumăratele ore de luptă cu focul, stresați din cauza scurgerii timpului în defavoarea lor și nervoși – pentru că uneori și-ar dori să aibă puteri supranaturale pentru a reuși să salveze tot și pe toți.

Însă chiar și așa, ei “salvează ziua”.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în România – faptul că s-a înființat SMURD, că avem parte de un astfel de serviciu, că inspectoratele de pompieri din țară beneficiază de autospeciale de descarcerare și de SMURD se datorează OMULUI aplaudat de arădeni sâmbătă la defilare.
Este vorba despre Raed Arafat. Recunosc, am fost impresionată să-i văd pe arădenii care s-au adunat să vadă defilarea că aplaudă un oficial al Guvernului. Niciun alt oficial arădean prezent sâmbătă la defilare nu a fost aplaudat. Niciun arădean nu a vrut selfie cu ei, ci cu Raed Arafat. Am văzut în ochii arădenilor speranță, mulțumire. Toate pentru Raed Arafat, părintele SMURD-ului.



30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor