Muzeu etnografic la Dud-Comuna Tîrnova

De Simion Todoca
Muzeu etnografic la Dud-Comuna Tîrnova
Mare eveniment, duminică, în satul Dud, aparținător de Comuna Tîrnova: însuși ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, alături de un ales sobor de preoți, a sfințit un obiectiv cu care sătenii se pot mândri: un muzeu etnografic.

Cu toții au contribuit la această realizare, donând obiectele din muzeu, la îndemnul preotului paroh, Geani Achim, cel care a avut inițiativa. Dealtfel, muzeul funcționează chiar în casa parohială.

Primarul comunei Tîrnova, Florin Farcașiu, spune că a răspuns solicitărilor preotului paroh, considerând că inițiativa este una bine venită. „Obiectele donate de către locuitori au vechime de zeci de ani, ba chiar și mult peste o sută, fiind elemente ale culturii vetrei străbune. După ce părintele Geani Achim mi-a spus că muzeul ar putea funcționa chiar în casa parohială, Primăria Tîrnova s-a implicat în reabilitarea ei, considerând că este orice act cultural nu face decât să crească prestigiul comunei.Alături de monografia satului Dud, obiectele din muzeu întregesc imaginea gospodăriei de la țară, dar, totodată, prin obiectele bisericești și unele documente de valoare. Muzeul reflectă și dimensiunea spirituală a satului”, declară primarul Tîrnovei.DUD 2DUD 3DUD



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase