Muzeul, „aliat” cu Arad Free Tours

De Eugen Rogojan
Muzeul, „aliat” cu Arad Free Tours
Complexul Muzeal Arad a semnat un acord de colaborare pentru îmbunătățirea turismului cultural din Arad.

Complexul Muzeal Arad a semnat astăzi un acord de colaborare cu Asociația Turism Alternativ Arad, titulara proiectului Arad Free Tours, în prezent cel mai activ program privat de promovare turistică a Aradului. Acordul are ca scop principal îmbunătățirea calității turismului cultural în Arad dar și promovarea cât mai eficientă a patrimoniului cultural al Aradului. Urmează ca cele două entități să demareze, în perioada imediat următoare, proiecte comune care se doresc a fi începutul unei noi relații între arădeni și județul lor, dar și acțiuni îndreptate către vizitatorii orașului.

„Depinde numai de noi”

„Și în trecut, în cadrul Muzeului din Alba Iulia, unde am activat, am crezut în astfel de parteneriate între instituțiile de stat și actorii din rândul ONG-urilor. Vreau să aduc acest model și în Arad. Sunt anumite componente în dezvoltarea unui Muzeu care se pretează foarte bine la astfel de colaborări. Cred că putem să ne dăm mâna într-o mulțime de proiecte care vor fi benefice atât pentru cele două părți, cât și pentru cetățenii Aradului și. bineînțeles, turiștii. Sperăm că aceștia ne vor vizita de acum încolo în număr tot mai mare. Depinde numai de noi!”, a declarat Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.

Un pas important

„Am identificat deja o serie de proiecte pe care dorim să le derulăm împreună cu proaspătul nostru partener. Arad Free Tours, precum și Complexul Muzeal Arad sunt branduri ale Aradului, așa că sunt optimist că tot ceea ce pregătim acum va fi foarte bine primit de public! Acest parteneriat este un pas important pentru ambele părți și, nu în ultimul rând, un pas important pentru Arad. Cred în asociere și cred că doar dacă lucrăm împreună vom putea să ținem pasul și fim competitivi pe o piață a turismului din România care, în prezent, este în plină expansiune!”, spune Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

Planuri mari

În 2017 Arad Free Tours a fost parte din proiectul de relansare a Săgeții Verzi, voluntarii asociației fiind cei care au asigurat partea de ghidaj în cadrul călătoriilor cu trenul istoric în Podgoria Aradului. Între planurile imediate ale Complexului Muzeal Arad și Arad Free Tours se numără lansarea unui tur de arhitectură pentru arădeni, în cadrul căruia acestora le va fi prezentat patrimoniul construit al Municipiului Arad dar și realizarea de tururi ghidate prin expozițiile permanente ale Muzeului în cadrul acțiunilor prilejuite de Noaptea Muzeelor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !