N-a mâncat pentru a câştiga!

N-a mâncat pentru a câştiga!
Patinatorul rus Evgheni Pluşenko a făcut sacrificii şi a evoluat cu dureri musculare, instalându-se în fruntea ierarhiei.

Patinatorul rus Evgheni Pluşenko, ocupantul primului loc după programul scurt la proba masculină de la Jocurile Olimpice de Iarnă, a declarat că a evoluat cu dureri musculare şi că nu mâncat nimic toată ziua.

„Sunt mulţumit de programul meu, deoarece a fost greu să evoluez azi. Am slăbit două kilograme, nu am mâncat nimic toată ziua. Am dureri musculare. Mă voi duce la medic… Am fost foarte nervos. Este normal deoarece toată lumea este nervoasă la JO, mai ales că această competiţie reprezintă totul pentru sportivi. Publicul a fost fantastic. După combinaţia cvadruplu-triplu, strigătul mulţimii mi-a dat curaj. În timpul încălzirii au făcut o greşeală la un dublu axel şi din această cauză m-am enervat. Ştiu că pot să mă autodepăşesc la programul liber”, a declarat patinatorul rus.

Pluşenko, care a revenit în acest sezon după patru ani de absenţă, a efectuat un program fără greşeală. În ianuarie, la Tallinn, când a obţinut al şaselea titlu european, a realizat un punctaj record de 91.30.

Americanul Evan Lysacek, al doilea după programul scurt, a declarat că marţea a fost cea mai frumoasă din viaţa sa. „Am încercat să-mi păstrez calmul, însă am simţit presiunea. În urmă cu patru ani, la Torino, am masacrat programul scurt: cea mai urâtă amintire sportivă din viaţa mea. Această seară a fost cea mai frumoasă din viaţa mea. Mi-am învins demonii de acum patru ani. Este ca o revanşă asupra mea”, a afirmat Lysacek.

Primii clasaţi

Evgheni Pluşenko, cu 90.85 puncte, ocupă primul loc după programul scurt la patinaj artistic în proba masculină, urmat de americanul Evan Lysacek, cu 90.30 şi de japonezul Daisuke Takahashi (90.25). Elveţianul Stephane Lambiel, dublu campion mondial şi medaliat cu argint la Olimpiada de la Torino în 2006, se află pe locul cinci, cu 84.63 puncte, în timp ce francezul Brian Joubert, campion european şi mondial, se află pe poziţia a 18-a, cu 68.00 puncte.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !