Aurel Văcărescu din Zăbrani deţine împreună cu fratele său, Ioan Vasile Văcărescu din Chelmac, 1,05 hectare de pădure pe teritoriul localităţii Dorgoş, în locul numit Bercoş. Potrivit proprietarilor, o mică parte din suprafaţă e cu molid, restul – cu lemn de foc. În urma furtunii din septembrie 2017, o mulţime de arbori au fost doborâţi de vânt şi cei mai mulţi dintre ei se află încă în pădure, culcaţi la pământ. Nemulţumirea fraţilor Văcărescu e legată tocmai de faptul că nu li se permite să se folosească de lemnul lor!
„Încă din 27 septembrie 2017 am făcut prima cerere la Ocolul Silvic Lipova să vină să marcheze lemnul de foc din pădure. Au venit de-abia în decembrie. Astfel, la sfârşitul anului trecut – începutul lui 2018, am scos 2 metri cubi de lemne pentru fratele meu, să se încălzească, că are patru copii minori. Acum sunt pregătite alte lemne, dar drumul de exploatare pe care trebuie să cobor cu ele – altul decât cel pe care am transportat cei 2 mc în ianuarie – e blocat de copaci care au căzut în timpul furtunii. Sunt copaci din pădurea comunală a localităţii Ususău, pădure care e administrată de Ocolul Silvic Lipova, care nu vrea să elibereze drumul” – susţine Aurel Văcărescu.
„Am aproximativ 60 de metri cubi de lemn care stă acolo, în pădure, iar eu am nevoie de el… E şi molid care, se ştie, e sensibil la îngheţ-dezgheţ şi se distruge” – mai spune proprietarul. Nemulţumit, Aurel Văcărescu s-a adresat Gărzii Forestiere.
Ce spune Garda Forestieră
Am făcut şi noi acelaşi lucru. Şi iată ce am aflat de la Maria Antal, inspector şef al Gărzii Forestiere Oradea: „Domnul Văcărescu are un hectar de pădure, cu contract de prestări servicii cu Ocolul Silvic Lipova. Dânsul nu înţelege că legislaţia prevede că până în 20 de metri cubi poate să exploateze persoana fizică, iar peste 20 de metri cubi este obligatoriu conform legii să fie asigurată exploatarea cu o firmă autorizată. Dânsul nu înţelege. El vrea să exploateze 60-80 de metri cubi… dar nu are cum! Cei de la Ocol nu au cum să emită autorizaţie de exploatare pe numele lui, ca persoană fizică, decât până în 20 de metri cubi. Nu ar face nimeni altfel pentru că este împotriva legii. Acest lucru i s-a explicat domnului Văcărescu – inclusiv eu i-am explicat telefonic –, acum îi vom transmite şi un răspuns scris, în baza articolelor din lege. Anul trecut, în ultima perioadă a anului, i s-au pus în valoare 20 de metri cubi pe care i-a exploatat singur şi acum i se mai pun în valoare 20 de metri cubi. Dânsul, dacă vrea să îşi exploateze toată cantitatea de material lemnos doborâtă, poate să o facă cu o firmă de exploatare” – explică Maria Antal, inspector şef al Gărzii Forestiere Oradea.
Ce spune Direcţia Silvică
Ne-am adresat şi Direcţiei Silvice Arad, în subordinea căreia se află Ocolul Silvic Lipova. De unde ni s-au comunicat următoarele: „Sunt mai multe aspecte pe care le-am verificat în acest caz. Domnul Văcărescu are un contract de prestare servicii fizice de pază cu Ocolul Silvic Lipova. El are nişte obligaţii, conform Codului Silvic. Fiind vorba de o suprafaţă de pădure sub 10 hectare, potrivit art.20, alin.2, nu e obligat să aibă amenajament silvic; dacă era peste 10 hectare, era obligat. În acest caz, potrivit aceluiaşi Cod Silvic, omului i se pot marca maximum 5 metri cubi pe an pe hectar – ceea ce i s-a făcut inclusiv în 2017. Ocolul Silvic îi poate presta lucrarea de punere în valoare pentru masă lemnoasă, respectând limita care e impusă prin Codul Silvic, art.20 alin.3. În cazul lui – dat fiind că el invocă că are doborâturi care depăşesc 5 mc/an/ha –, Ocolul nu poate să procedeze încălcând prevederea legală. Pentru a putea să extragă mai mult de 5 mc/an/ha, el are obligaţia să-şi facă amenajament silvic (prin care sunt prevăzute lucrările şi volumele de masă lemnoasă pe care le poate extrage anual). Dacă legea spune că are voie 5 metri cubi, iar noi mergem şi îi marcăm 100 de metri cubi, suntem pasibili de un aspect penal. I s-a comunicat verbal acest lucru dar, dat fiind că nu a înţeles, o să-i comunicăm şi în scris. Dacă el nu este mulţumit cu cei 5 metri cubi, poate să se adreseze Gărzii Forestiere – instituţie care reprezintă Ministerul în teritoriu. Noi vom aplica rezoluţia pe care această instituţie i-o va da” – precizează Gelu Zdrenghea, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!