Nagy – relaxat, „Bebe” Mitu a „tunat şi fulgerat”

De Leo Sfara
Reactualizat la:
1Comentariu
Nagy – relaxat, „Bebe” Mitu a „tunat şi fulgerat”
La finalul meciului UTA – Şoimii Pâncota, Roland Nagy a venit la conferinţa de presă, pe când „Bebe” Mitu s-a lăsat cu greu convins să spună ceva. Doar ameninţarea că Şoimii va primi amendă de la FRF, dacă nu are reprezentant la conferinţa de presă, l-a făcut pe antrenorul-jucător-căpitan să dea declaraţii.

„Nu sunt multe de spus după un asemenea meci, unul în care dacă ne forţam mai mult puteam înscrie şi cu portarul. Nu vreau să jignesc pe nimeni, însă e dureros că s-a ajuns aici. Am dat repede două goluri, iar acest lucru ne-a făcut să ne pierdem din concentrare pe mai departe. Sunt, totuşi, trei puncte importante, dar noi ne gândim deja la meciul următor, cu Luceafărul” – a spus Roland Nagy.

La rândul său, „Bebe Mitu” a declarat: „Băieţii nu au avut nici măcar ambiţie, dar nici nu cred că se poate altfel, deoarece nu vine nimeni la noi să ne spună măcar ceva. Ne chinuim singuri, eu le spun una, ei fac alta, tot aştept un antrenor şi el nu mai vine. Din respect pentru voi dau această declaraţie, dar e ultima, să nu mă mai contactaţi, că eu – la vârsta mea – nu mai am timp de prostii, să merg în vestiar, să ţip la jucători, nu-mi trebuie aşa ceva. Să vină conducerea să preia echipa, eu rămân doar jucător, dacă mă mai vor. Noi nu avem conducători, nu avem nimic, suntem echipa nimănui, au venit cu jucători umflaţi pompa, care nu joacă nimic şi se mai şi supără când nu sunt trimişi în teren. Trebuie să se ia măsuri, deoarece dacă nu sunt aduşi antrenori şi jucători nu cred că se mai poate face ceva. Dacă duci măcar şase jucători de calitate, cred că echipa se poate salva”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor