“Voi fi schimbat, vine alt antrenor. Nu am fost anunțat încă până la această oră (n.n. – 14.30), dar aștept din moment în moment să fiu sunat. Sper măcar că nu voi fi anunțat prin sms, că voi lua foc. Demisia nu mi-o dau, pentru că sunt alte jocuri la mijloc. Oricum, trebuie să vă spun că nu am avut nicio discuție cu conducerea în ultima vreme, nu ma întrebat nimeni dacă am nevoie de ceva. Singurul meu contact a fost cu echipa. Nu știu cine vine în locul meu, dar sunt convins că mă dau afară. Poate, la ora care vorbim, conducerea a hotărât și noul antrenor, însă aștept să fiu anunțat” – ne-a declarat Roland Nagy.
Directorul general al clubului, Decebal Grădinariu nu răspunde la telefon, la fel cum nu o face nici președintele din acte, Florian Voinea. Doar Claudiu Drăgan a putut fi contactat, directorul de competiții al UTA-ei spunând să avem răbdare până mâine, el nedorind să facă acum niciun comentariu pe această temă. Se vehiculează numele lui Laurențiu Roșu, așa că – în câteva ore – am putea afla dacă schimbarea a avut loc.
Nagy: "Voi fi schimbat, vine alt antrenor"
Nagy: "Voi fi schimbat, vine alt antrenor"
Până să se anunțe oficial că UTA are un nou antrenor, după ce conducerea clubului a avut o ședință în această dimineață, încă tehnicianul "Bătrânei Doamne", Roland Nagy ne-a declarat, în exclusivitate, că așteaptă să fie anunțat despre demiterea sa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12
Citiți principiile noastre de moderare aici!