Înapoi, la reguli

Spectacolul continuă. Două seri la rând, poate aseară să fi fost a treia, procurorii au ieşit din imoblul din strada Zambaccian la 19,09 „trecute fix”. Întâmplare? Mai mult ca sigur, nu. E vorba de zile diferite, de sarcini şi munci diferite.

Nimeni nu poate fi convins că precizia, la nivel de oră şi minut, este întâmplătoare. Cei care au efectuat percheziţia în imobilul respectiv, şi care îl au ca ţintă pe Adrian Năstase, or fi primit indicaţia preţioasă de a ieşi exact atunci din imobil ca să poată fi preluaţi în direct la ştirile TV.

Şi au fost preluaţi!

Două aspecte cred că merită a fi abordate, pe marginea acestui circ mediatic foarte generos în subiecte pentru scris, dar şi pentru a medita asupra lor.

Primul ar fi acela că spectacolul acesta de lumină şi umbre pune o presiune extraordinară pe procurori. Împinşi de la spate în scenă, comandându-li-se să fie actori ori regizori, sfătuiţi să se „facă că lucrează”, scuzată-mi fie cacofonia, obligaţi să se lupte cu peştii mari, cu rechinii şi balenele fără să se pregătească temeinic, procurorii fac adesea treabă de mântuială şi sunt trântiţi de judecători la materia „procedură”. Graba strică treaba, iar nerăbdarea celor ce comandă pescuitul la peşti mari dăunează grav sănătăţii Justiţiei.

Dacă nu se vor trezi, dacă nu se vor scutura şi elibera din harnaşamentul în care au fost prinşi pentru a fi călăriţi, dacă nu vor lucra aşa cum ştiu, fiindcă ştiu carte, procurorii noştri vor ajunge să se compromită cât pentru o generaţie, două.

Cineva îşi bate joc de ei, îi foloseşte fie în jocuri politice, fie pentru a scrie cu mâna lor câteva rânduri pozitive, în viitorul raport de ţară, despre lupta împotriva corupţiei. Or, ce se petrece acum nu este luptă dusă după reguli, ci o încăierare în care regulile sunt lăsate deoparte.

În al doilea rând, aş observa că interminabilul circ mediatic poate avea un efect invers. Din inşi acuzaţi, poate vinovaţi, poate nu, precum Dinu Patriciu ori Adrian Năstase, mediatizarea excesivă va scoate martiri. Tărăgănarea, preumblarea cazurilor fără efect va naşte în rândul publicului senzaţia că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, că, iată, nu pot fi dovediţi şi sunt hărţuiţi gratuit. Să ne reamintim cum a devenit martir al luptei cu PSD însuşi Traian Băsescu. Tracasat, plimbat pe la Parchet fără nici un rezultat, fără să fie judecat şi condamnat, actualul preşedinte a câştigat mila românilor care, ulterior, avea să se transforme în simpatie necondiţionată.

Justiţia nu poate să fie ceea ce aşteptăm toţi de la ea câtă vreme este dirijată, presată să acţioneze pripit şi în afara regulilor. Din păcate, presiunile sunt mari, iar regulile sunt ignorate adesea de însăşi doamna ministru, Rodica Macovei.

Tristan Mihuţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !