Naţional, meci tare la startul returului

De Leo Sfara
4Comentarii
Naţional, meci tare la startul returului
Se reia liga a III-a, iar sebişenii încep visul promovării, primul „hop” fiind Ripensia. Cermei şi UTA II au jocuri grele.

Mâine se dă startul returului din liga a III-a. Cele trei echipe din judeţul nostru au meciuri extrem de dificile, cu precădere Naţional Sebiş, care vrea să promoveze. Dar, nici LT Cermei şi UTA II nu au partide la îndemână, iar „alb-roşiii” trebuie să demonstreze că turul a fost doar un accident, ultimul loc din clasament nefăcându-le cinste.

Toţi ochii pe sebişeni

Derbyul primei etape a returului se dispută pe „Crişana”, acolo unde liderul campionatului, Naţional Sebiş dă piept cu Ripensia Timişoara. O partidă extrem de dificilă, având în vedere că echipa de pe „Bega” e una dintre formaţiile care nu păcăleşte fotbalul.

„Dăm peste o echipă foarte bună, omogenă, care s-a întărit în această iarnă. Suntem, însă, gata de luptă, iar dacă vom fi conectaţi la miza jocului vom câştiga. Am încredere în băieţi, jucăm şi acasă, ceea ce înseamnă foarte mult, aşa că trebuie să ne apropiem cele trei puncte” – spune Călin Cojocaru, manager – antrenor la Naţional Sebiş.

Cermei, la o codaşă

Pe de altă parte, Lunca Teuz Cermei îşi doreşte să înceapă returul precum a făcut-o în debutul campionatului, când a fost surpriza seriei. Cu câteva achiziţii făcute cu cap, deşi fără nume sonore, echipa antrenată de Mircea Aslău merge să înfrunte Mama Mia Becicherecu Mic. S-au făcut mutări importante la formaţia din judeţul Timiş, ea fiind preluată de Marcel Băban, care a remaniat lotul în totalitate, oferind credit tinerilor de la Şcoala sa de fotbal. Aşadar, se anunţă o partidă interesantă.

UTA II merge la „Poli”

„Satelitul” clubului UTA are o deplasare interesantă, pe terenul echipei secunde a celor de la ACS „Poli” Timişoara. Foarte tânăra formaţie a trioului Oprescu – Păcurar – Sin a primit întăriri pentru a ţine piept adversarului. Mara, Copaci, Costin şi Stahl vor încerca să-i ajute pe colegi să adune puncte pe Bega, arădenii fiind ultimii în clasament. Toate aceste meciuri au loc azi, de la ora 15.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor