Naţional rămâne cu punctele de la Ighiu!

De Leo Sfara
Reactualizat la:
Naţional rămâne cu punctele de la Ighiu!
În sfârşit, comisiile Federaţiei Române de Fotbal au ajuns la un numitor comun. Sebişenii au câştigat contestaţia şi la recurs.

Până la urmă, Naţional Sebiş a avut câştig de cauză la contestaţia formulată la meciul cu Performanţa Ighiu, contra lui Souleymane Keita (foto).

După ce a câştigat în „prima instanţă”, la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor, clubul din Alba a făcut apel la Comisia de Recurs. După câteva bâlbâieli, aceasta a dat soluţia finală, care e de partea celor de la Naţional Sebiş.

„Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată, raportat la cadrul procesual. Respinge recursul declarat de ACS Performanţa Ighiu împotriva Hotărârii nr. 334 din 02.02.2017 pronunțate de CNSL a FRF, în contradictoriu cu CS Național Sebiș ca nefondat.

Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare.

Pronunţată azi, 14.03.2017, în şedinţă nepublică, la sediul FRF din Bucureşti, str. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2” – scrie siteul FRF.

Ighiu poate face apel, acum, doar la Tribunalul Sportiv de la Laussane

Aşadar, Naţional Sebiş rămâne în fruntea clasametului seriei a IV-a a ligii a III-a, dar cu cinci puncte avans faţă de CSM Şcolar Reşiţa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !