Ne așteaptă o ediție aniversară „Cupa Crisius”

De Leo Sfara
1Comentariu
Ne așteaptă o ediție aniversară „Cupa Crisius”
Chișineu Criș. Va fi sărbătoare mare, în weekend, la Chișineu Criș. Va fi organizată ediția cu numărul 40 a „Cupei Crisius”, o competiție interșcolară, care a depășit demult granițele țării.

Începând de vineri și până duminică, prof. Eugen Gagea, principalul organizator al concursului, va avea treabă multă, deoarece vor fi prezenții mii de elevi, din țară și străinătate. Sigur, nimic nu se putea face fără sprijinul Primăriei, edilul Gheorghe Burdan fiind parte a acestei competiții.

Și în acest an vor fi multe întreceri sportive: handbal, baschet, minifotbal, tenis de masă, navomodele, aeromodele, aerobic, karate, judo, karting, șah, informatică-grafică, jocuri logice, arte plastice și programe SCRATH și HTML.

Ca de obicei, ziua cea mai încărcată va fi sâmbătă, când are loc și festivitatea de deschidere, începând cu ora 9, pe stadionul „Aurel Ardelean”, fost „Crișul”. Cea mai așteptată întrecere va fi cea de karting, care adună an de an zeci de curioși, iar anul acesta va fi, cu siguranță, la fel.

Dacă la capitolul invitați din țară găsim foarte multe județe, din afara țării vin delegații puternice din Republica Moldova, Sebia și Ungaria, dar mai sunt invitate și colegii din Franța, Spania, Germania sau Norvegia.

Așadar, ne așteaptă o ediție aniversară, organizatorii anunțând că nu a mai fost una la fel.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor