Ne cerem scuze pentru ca îndrăznim să vă arătăm aşa ceva, însă, cu ruşine şi sentiment de jenă, trebuie să vă informam despre tot ce se întâmpla aici, în Arad, un oraş care din pricina unor astfel de locuitori, despre care vom aminti pe scurt în acest material, a decăzut puternic, suferă o involuţie morală, estetică, ba chiar de orice altă natură.
Pornind de la „șmecherii” de la volan, care îşi „lasă” chiştoacele să cadă, discret, pe şosea, la ordinarii scuipăcioşi de pe bulevard sau la proprietarii de câini care îşi poartă animalele să „excrementeze” discret pe iarba din parcuri sau pe trotuarelele de pe Eminescu, și ajungem la flegmaticul suprem (nicio legătură cu tipul de comportament din clasificarea lui Hippocrates). Iar, mai apoi, grotesc dar asta e, încheiem cu individul fără ruşine, abjectul ticălos care, fără nicio jenă, s-a cimpit pe cărarea de pe strada dintre Școala Generală 5 și Centrul de Primire Minori. Și-a făcut nevoile, s-a ridicat în două labe, ca o veritabilă primată, și-a legat brăcinarul și și-a văzut de drum pe străzile cândva elegantului Arad.
În România, specia asta nu este, din păcate, pe cale de dispariţie, poate şi datorită faptului ca a ajuns să fie protejată de lege şi nu combătută, dăunătorii sociali înmulţindu-se peste măsură.
Sunt mulţi, proști, fuduli, iar guvernanţii şi autorităţile, care par să vină din aceeaşi specie, nu luptă pentru reducerea lor. Prin indolență, prin neimplicare și chiar prin promovarea unor legi propice dezvoltării acestor inși moșteniți din Evul Mediu, Aradul începe să arate și să miroase pe zi ce trece tot mai urât. Iar pentru asta, ne cerem scuze.
Ne cerem scuze! Aradul, tot mai plin de „dăunători sociali”
Ne cerem scuze! Aradul, tot mai plin de „dăunători sociali”
Ne cerem scuze faţă de arădenii cizelaţi, educaţi şi morali, faţă de oamenii cu bun simt şi faţă de cei respectuoşi şi preocupaţi de bine, dar ne vedem nevoiți să scriem despre ceilalți!
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
1
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
1
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!