Ne pot lua pământul, numai şcoala nu

23Comentarii
Ne pot lua pământul, numai şcoala nu
NADAS – Locuitorii satului Nadăş sunt revoltaţi din cauza deciziei de desfiinţare a ciclului gimanzial de la şcoală.

Două şcoli cu aproape acelaşi număr de elevi Nadăş şi Tauţ. S-a decis în favoarea şcolii din centrul de comună. Ciclul gimnazial din Nadăş (30 de elevi) se va muta la ŞcoalaGeneralădinTauţ. Un drum astfaltat, e drept, dar plin de gropi, le leagă pe cei 10 km. Vara e chiar plăcut să treci cu maşina şi să admiri peisajul, iarna lucrurile se complică. Mai ales, după cum spuneau localnicii, „Maşina cu material antiderapant se opreşte întotdeauna la baraj, nici o fărâmă de anitiderapant nu a ajuns la Nadăş” povesteşte Popa Alexandru.

Nu avem bani pentru comună

Majoritatea celor de aici sunt fără nici un venit, sau cu venituri ocazionale. În cel mai bun caz au un salariu în casă. „Nu vom putea să-i trimitem la comună. Nu avem bani nici măcar să le cumpărăm haine. Aici îi trimitem cu ce avem, nu-i putem lăsa să râdă ceilalţi copiii de ei.” Pe lângă asta le e frică că, tot din pricina crizei, într-o bună zi li se va spune că nu mai sunt bani de transport, sau că microbusul s-a stricat, şi atunci au de plătit şi drumul. Vorbim aici de familiii în care nu e doar un copil de vârstă şcolară ci doi sau trei, iar cei mari merg la Ineu. „Se scoală la 5 dimineaţa pentru cursă şi se întorc la ora 16.00. Sunt rupţi de oboseală” spune Rodica Hurezean . „Nu vrem să fie şi cei mici navetişti din clasa a V-a, nu când avem şcoala noastră, aşa cu clase simultane, dar e la noi în sat” mai completează ea.

Totul depinde de puţină bunăvoinţă

Nedumeriţi de aceste calcule per elev, care nu par a aduce nici o economie la bugetul de stat, din moment ce în loc să dai salariu la doi dascăli mai plăteşti doi şoferi şi benzină şi multe alte, spun că situaţia s-ar rezolva dacă ar fi mai multă bunăvoinţă din partea Inspectoratului Şcolar şi a Primăriei. „Nu ai bani pentru una, dar poţi plăti alte salarii” o artimetică simplă a celor din sat care transformă toată povestea într-o situaţie ilogică. Şi e cu atît mai dureroasă cu cât e vorba de copiii lor „Imi pot lua tot pământul dar să ia şcoala de la copilul meu, asta nu putem lăsa să se întâmple. Nu vrem ca ei să rămână cu patru clase, dar dacă nu rămân aici în sat nu-i vom putea trimite la Tauţ. De ce să le fie mai greu copiilor când ar fi atît de simplu să rămână lucrurile aşa cum au fost” spune cu durere Popa Alexandru, un tată a cinci copiii.

JA-M.A.

Taguri: , , ,


23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor