Neică a salvat onoarea arădenilor

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Neică a salvat onoarea arădenilor
Doar unul dintre cei trei arădeni prezenți, sâmbătă, în primul tur al turneului de tenis cu premii de 15.000 de dolari Activ Club Arad Trophy, a avansat în faza secundă.

Tabloul calificărilor a debutat sâmbătă pe terenurile din incinta bazei Activ, 8 dintre cei 58 de tenismeni urmând a se bucura, luni, de intrarea pe tabloul principal. Darius Neică, locul 1655 ATP, a trecut cu brio de primul adversar, sârbul Petar Pjevcevic, scor 6-1, 6-3, următorul hop fiind ales în urma duelului dintre românii Bonchiș și Dărăban. În vârstă de 23 de ani, tenismenul arădean a evoluat și la ediția trecută a Activ Trophy, arătând o formă bună, însă o accidentare i-a barat drumul spre tabloul de „32”.
Ceilalți doi arădeni au fost învinși: Alin Dicu vs. A. Danes (Franța; 9) 3-6, 6-7(3) și Dacian Simion vs. V. Vanță 0-6, 0-6.
Duminică, de la ora 10.00, au loc meciurile din turul secund, intrarea spectatorilor fiind liberă.

UPDATE. Darius Neică a abandonat în setul decisiv al jocului din turul secund al calificărilor cu A. Dărăbana, la scorul de 4-6, 6-2 1-3.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase