Nemţii s-au întâlnit la Arad

1Comentariu
Asociaţia economică germano – germană DRW a dezbătut problemele economice cu primarul.

Membrii Asociaţiei Germano-Române DRW s-au întâlnit săptămâna trecută la Arad. Asociaţia economică Germano-Română DRW, şi-a propus o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai diverselor instituţii pentru a canaliza multitudinea de interese economice şi sociale ale membrilor săi.

Prima întâlnire de acest gen a avut loc săptămâna trecută, când invitat a fost Primarul Municipiului Arad.

În speach-ul de deschidere, dr. Tudor Caracioni – preşedintele DRW – a ţinut să puncteze momentele importante din istoria primului club economic germano-român, apărut în urmă cu 10 ani, din dorinţa întreprinzătorilor din vestul României de a fructifica relaţiile comerciale între România şi Germania.

„Iniţiativa de a fonda prima asociaţie economică germano-română în vestul României a aparţinut domnului Dietmar Alker – consilier al preşedintelui Camerei de Comerţ, Agricultură şi Industrie Arad a fost decisivă. Clubul întruneşte astăzi peste 30 de membrii – reprezentanţi ai unor firme germane din Arad şi firme româneşti care au legături de afaceri cu firme din ţările de limbă germană”, a precizat dl. Caracioni.

La eveniment au participat peste 20 de firme, dintre care: Cotta International, BOS Automotive, Contor Group, Contis Car Parts, Auto-Schunn, etc

Membrii DRW Arad l-au felicitat pe primarul Aradului ing. Gheorghe Falcă „pentru modul activ şi competent în care domnia sa se implică în rezolvarea problemelor pe care investitorii germani în Arad le întâlnesc în activitatea curentă”.

La următoarea reuniunea – 15 noiembrie, membrii DRW îl vor avea în mijlocul lor pe Ştefan Pascu, directorul executiv al Agenţiei Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.

A.P.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor