Neologismele în opera lui Călinescu

Neologismele în opera lui  Călinescu
ARAD – La 110 ani de la naşterea scriitorului George Călinescu, o nouă apariţie editorială de excepţie.


Volumul cu titlul de mai sus, a fost editat recent,
purtând semnătura prof. dr. Laura Orban
(foto), de la Grupul Şcolar „Iuliu
Maniu” Arad.


Beneficiind de un „Cuvânt
înainte” semnat de prof. univ. dr. Anton
Ilica, cu  o bibliografie demnă de invidiat,
izvoare şi abrevieri 133 la număr, lucrarea
surprinde prin valoarea documentară, prin
accepţia dată tuturor categoriilor de
neologisme din opera călinesciană, prin
punctele de referinţă pe care le propune
pentru evoluţia limbii române literare.


Problema neologismelor este dezbătută cu
acurateţe. Văzute ca împrumuturi, ele
capătă, pe parcursul cărţii, dar
şi-n cotidian, uneori, alte conotaţii,
în consens cu mersul vremurilor. Şi este de
ştiut faptul că, azi, tot mai multă
populaţie română adoptă limba
„vorbită” cu anglicisme,
franţuzisme, italienisme, etc, pe motivul, poate
uneori neînţeles, acela al
încercării de a adopta un vocabular elevat,
dar neţinând cont de explicaţiile
existente, deja, în dicţionarele de
neologisme.


Cartea face trimiteri la alte contacte ale culturii
româneşti cu cultura Europei, la
înfiinţarea „şcoalelor
latineşti”, preocupările şcolilor
ardelene de iluminare, efervescenţa
latino-romanică din Transilvania, Ţara
Românescă şi Moldova (din perioada
în care se poate deja vorbi de o cultură
românescă modernă cu un statut romanic
occidental)


Cât priveşte strădania lui George
Călinescu de a crea termeni noi, în
capitolul „Formarea cuvintelor” autoarea ne
propune: „Derivate noi” (cu sufixe, cu
prefixe, derivate parasintetice sau regresive, prin
compunere sau subtantivizare), dar şi creaţii
personale: a carica, împulberate,
aplecăcioasă, încoifată (unele
fiind false neologisme).


Cartea, de  o însemnătate reală,
va deveni, cu siguranţă, în timp, o
carte de referinţă pentru profesori,
studenţi, cercetători.

„Călinescu rămâne un
important creator şi utilizator de cuvinte şi
termeni noi, un căutător al
simplităţilor, clarităţii şi
preciziei…”
(prof. univ. dr. Podica
Popescu).

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase