Nici un stat nu aprobă bugetul britanic

Nici un stat nu aprobă bugetul britanic
Preşedintele Comisiei Europene s-a declarat intrigat de proiectul de buget propus pentru perioada 2007 – 2013 de preşedinţia britanică a Uniunii Europene.

Cu un astfel de buget european nici nu poate fi vorba despre extinderea Uniunii în Balcani, a afirmat Jose Barroso. De altfel, toate cele 24 de state membre ale Uniunii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de suma înaintată de Marea Britanie. De la Bucureşti, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că varianta defavorizează clar România.

Preşedintele Barroso a fost astăzi mai nervos ca niciodată în discursul său despre varianta de buget propusă de britanici. Oficialul a spus că statele din Balcani pot să îşi ia adio de la Uniunea Europeană pentru că, sub nici o formă, nu sunt bani pentru ca ele să devină membre.

” Sa fim sinceri. Să fim foarte sinceri în această privinţă. Ştiu că nu este corect politic să spui aşa ceva, ar trebui să spunem mereu lucruri amabile. Însă, adevărul este că fără un acord asupra perspectivelor financiare şi un acord care îndeplineşte aşteptările unei Europe extinse nu vom fi credibili când vom vorbi despre extinderea în Balcani”, a declarat Barroso. 

În ceea ce priveşte România şi Bulgaria, preşedintele Barroso este de părere că aceste state se vor integra, însă Uniunea Europeană nu va funcţiona la parametri normali cu 27 de state membre. Şi premierul Tăriceanu spune că vom beneficia de bani mai puţini de la bugetul european decât erau alocaţi.

Preşedintele Comisiei Europene crede că la Consiliul European de la Bruxelles abia vor începe adevăratele negocieri asupra bugetului şi nici nu poate fi vorba despre un acord până la următorul Consiliu din martie 2006.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !