Nicio noutate în procesul pentru Nadăş

De Alin Gherasim
4Comentarii
Nicio noutate în procesul pentru Nadăş
Chiar dacă se aştepta judecarea revizuirii sentinţei, Judecătoria Făgăraş a amânat din nou procesul.

Încă un termen, încă o amânare. Chiar dacă toţi cei implicaţi aşteptau cu sufletul la gură termenul din 28 septembrie, când a avut loc o nouă înfăţişare în procesul de revizuire a sentinţei din 2006, sentinţă prin care Nadăşul a fost retrocedat aproape în întregime către familia Colţeu, nu s-a întâmplat mai nimic. Sursele noastre ne anunţau faptul că mai multe copii ale dosarului care vizează retrocedarea, copii conforme cu originalul, au fost trimise spre instanţele pe rolul cărora se desfăşoară procese care au ca obiect diferite cereri referitoare la Nadăş. În baza acelor copii, procesele ar fi urmat să intre la judecată. Dosarul original se află la DNA, aşa că cei de acolo au trimis copiile spre instanţe în ideea în care procesele vor putea intra în linie dreaptă. Dar, deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat la Judecătoria Făgăraş, acolo unde se judecă cererea de revizuire a sentinţei introdusă de Prefectura Arad, prin Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Potrivit deciziei pe scurt, cauza a fost amânată pentru acelaşi motiv pentru care a mai fost amânată de zece ori: „Termen acordat în vederea restituirii de către Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Timişoara, a dosarului nr. 457/2006 al Judecătoriei Ineu”. A fost stabilit şi un nou termen, procesul urmând să fie reluat în 26 octombrie. Până atunci, poate că cei de la Făgăraş vor descoperi copiile conforme cu originalul primite de la DNA Timişoara.

Taguri: , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor