Niciun candidat la şefia DSP Arad

De Diana Dutu
Reactualizat la:
1Comentariu
Niciun candidat la şefia DSP Arad
Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad îi e scris să rămână cu director interimar. Cel puţin pentru încă o vreme. Nicio persoană nu s-a arătat interesată de ocuparea acestei funcţii.

Niciun dosar nu a fost depus la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici – organizator al concursului pentru ocuparea postului de director al DSP Arad. Miercuri, 27, aprilie, era ultima zi pentru înscrierea candidaţilor.

În urmă cu o săptămână, actualul director interimar, Daniela Cîrnaţu, şi predecesorul ei, Constantin Cătană, declarau pentru Jurnal arădean/ Aradon că reflectează la posibilitatea de a-şi depune dosarele de înscriere în competiţie. Nu cunoaştem argumentele ce au cântărit în luarea deciziei lor, ştim doar că au hotărât să nu se prezinte la concurs, să lase lucrurile aşa cum sunt acum. Pentru cât timp, vom vedea…

Nu s-ar putea spune că apele sunt tocmai liniştite, acum, în interiorul DSP Arad. Pentru că se aşteaptă o decizie a Ministerului Sănătăţii în ceea ce o priveşte de dr. Dana Negru (director adjunct), care a fost declarată incompatibilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor