Nicușor Dan la Arad (P)

Reactualizat la:
Comandat de USR Arad. Cod mandatar AEP: 11160072
Comandat de USR Arad. Cod mandatar AEP: 11160072
Nicuşor Dan, liderul naţional al Uniunii Salvaţi România s-a aflat joi la Arad, unde s-a întâlnit cu presa, cu investitori locali şi cu cetăţeni. 

În timpul întâlnirilor acesta a subliniat faptul că Uniunea Salvaţi România nu va face alianţe nici înainte, nici după alegeri. Nicuşor Dan se arată foarte încrezător în rezultatele filialei arădeane a partidului şi se aşteaptă ca la alegerile din 11 decembrie, rezultatele USR, la Arad, să fie cu cel puţin 5 procente deasupra mediei naţionale.

“Uniunea Salvaţi România nu face alianţe cu nimeni nici înainte, nici după alegeri, nu dă cec în alb niciunui partid politic din România, chiar dacă acel partid susţine Guvernul Cioloş. Toate partidele politice vechi sunt responsabile de modul în care arată România în ultimii 26 de ani” a declarat preşedintele USR, Nicuşor Dan.

Acesta a adăugat că USR nu va solicita poziţii de miniştri. În schimb, partidul va avea un cuvânt de spus asupra programului de guvernare, a sistemelor de implementare şi a poziţiilor de miniştri.

“Am găsit la Arad o filială energică, hotărâtă să obțină 20% la alegerile din decembrie. Activiști, antreprenori, medici, oameni liberi care nu depind de rețele de influență și de baroni locali, așa cum este tot USR-ul. De aceea putem să punem condiții viitorului guvern, pe program și pe componența cabinetului, căruia îi vom cere o guvernare pentru cetățeni și nu una care servește interesele partidelor, oricare ar fi acestea, așa cum s-a întâmplat până acum” a declarat Nicuşor Dan.

Taguri: , ,