Nimeni nu câştigă la Arad

1Comentariu
Nimeni nu câştigă la Arad
Doar vreo 400 de iubitori ai baschetului au ţinut să vadă noul echipament, marca TUTA, cu care fetele de la ICIM Univ Goldiş vor defila în actualul sezon.

Iar Monica Brosovszky et company le-au răsplătit dragostea cu o (nouă) evoluţie încântătoare, în faţa „umbrei” unei echipe U Cluj, care, odinioară, domina întrecerea feminină în sportul cu mingea la coş din România.

Fără Larisa Toma (menajată), Adela Mercea (în recuperare) şi Laura Drăgoescu (accidentare de ultimă oră), elevele pregătite de Stacey Nolan au început tare, 16-0 (min. 6) şi 26-6 (min. 10). Şi au ţinut ritmul şi în următorul sfert, cu Monica Brosovszky şi Cristina Ciocan în zi de graţie. Două vorbe şi despre Bianca Urban, a cărei evoluţie după aproape un an de absenţă, este remarcabilă.

Chiar dacă suporterii ar fi vrut suta, tehnicianul american al echipei arădene a schimbat „artileria grea”, permiţându-le vizitatoarelor să înscrie în ultimele zece minute 23 puncte, tot atâtea câte au reuşit în primele 30 de minute.

Victorie confortabilă, iar gândurile fetelor noastre zboară spre Viena, acolo unde, joi, vor disputa al patrulea joc din Cupa Europei Centrale.

ICIM Univ Goldiş – U Cluj 94-46

Pe sferturi: 26-6, 26-11, 23-6, 19-23

Marcatoare – ICIM: Ciocan 15 (3), Brosovszky 15 (1), Urban 15 (1), A. Meszaros 14, Roberson 12, Savic 12, Moraru 7 (1), Nagy 2 şi Dollente 2. U Cluj: A. Pop 11, S. Meszaros 8, Coldea 6 (2), Al Shaar 6, Ferenczi 5, Pătruţ 4, Pricop 2, N. Pop 2 şi Bocskai 2.

Arbitrii: Tamaş Toth (Oradea) şi Cristian Trofim (Timişoara). Delegat FRB: Karoly Takacs.\

D.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor