Noaptea în care arta n-a dormit

De Adriana Barbu
Noaptea în care arta n-a dormit
© Foto: Iza Pal
O hartă vie a artei contemporane, care i-a scos din casă vineri seara pe iubitorii de frumos şi i-a pus să umble pe străzi de la o galerie la alta.

O hartă a artei contemporane, noi tendinţe pe scena artistică locală şi o încercare reuşită de a pune publicul în mişcare, seara, pe străzi, în căutarea artei. Aşa a fost seara de vineri în Arad, o seară care a făcut să crească inima iubitorilor artelor, pentru că pe străzi te puteai întâlni cu tineri şi mai puţini tineri arădeni, cu toţii în căutarea galeriilor deschide cu ocazia „Nopţii albe a galeriilor”. Un eveniment la care Aradul a luat parte pentru prima dată în acest an şi care a fost gândit de organizatorii locali – Grupul pentru Management şi Mediere Culturală –  ca un itinerariu nocturn, care a inclus atât galerii, săli de muzeu, ateliere de artist, cât şi spaţii alternative cu eveniment aparte.

Cine a participat

Aproape toate evenimentele au avut loc cu începere cel mai devreme de la ora 19.00 sau 20.00, ultimul eveniment gândit cu această ocazie fiind programat pentru ora 23.59 (la Teba).

Au fost incluse în Noaptea albă:  Muzeul de Artă, sala Kinema Ikon, KI Serial/S.3 Ep.17 / Anca Manga, atelierele UAP din Pădurice, cu Dumitru Șerban, Păcurar Camil, Păcurar Matei, Moldovan Cosmin, Galeria Delta, cu expoziția Săgeata Verde – arte media, Cafeneaua literară Joy’s, etaj, care l-a prezentat pe Ciprian Hord şi a sa „Politik – expoziție de fotografie”, şi, la final, Hala Teba  cu Călin Man  şi ale sale 5 ready media files by Vasile Cârlova, scurt metraje urmate de concertul lui  Rodion-Ladislau Rosca G.A., pionierul muzicii elect.ro. Şi-au deschis atelierele pentru public şi  Diana Serghiuţă Popa, Laurian Popa, Giotto Doichiţă, Anca Sabău,  Adrian Sandu, Bogdan Thigan.

Ca atare, a fost o nebunie pe străzi, în căutarea atelierelor artiştilor şi a expoziţiilor. Au fost tineri care au ales să-şi petreacă seara de la o galerie la alta, de la o pictură la alta, de la o instalaţie la alta, de la artă la artă. Şi, poate cel mai de apreciat fapt, artiştii incluşi în „Noaptea albă a galeriilor” au venit în vizită unii pe la alţii, pentru a lua parte la doza nocturnă de cultură. A meritat. A fost viu, extrem de real, de actual, chiar dacă a fost şi cu … ferma animalelor, iepuri şi imagini de prin anii 60, ori muzică de magnetofon.

Arădeni la Bucureşti

În acelaşi timp, Aradul a organizat o expoziţie şi în Bucureşti. Expoziţa arădeană prezentă este curatoriată de către directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Călin Dan, şi cuprinde lucrări ale artiştilor arădeni Diana Serghiuţă, Giotto Doichiţă, Cosmin Moldovan, Sorin Neamţu, Laurian Popa şi Adrian Sandu. La nivel naţional, „Noaptea albă a galeriilor” a cuprins 10 oraşe, alături de Arad mai fiind implicate şi Bucureşti, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase