Noi reglementări pentru PFA în anul 2017

De Dan Birta
Noi reglementări pentru PFA în anul 2017
PFA-urile pot avea cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de CAEN, iar întreprinderile individuale cel mult zece.

Anul 2017 aduce modificări în funcţionarea persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor familiale (IF) şi întreprinderilor individuale (II). Modificările sunt reglementate de Legea nr. 182/2016, care va intra în vigoare la data de 17 ianuarie. Actul normativ reglementează accesul la activităţile economice din economia naţională așa cum sunt prevăzute în Codul CAEN; procedura de înregistrare în Registrul Comerţului, de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al PFA să desfăşoare activităţi economice, la fel și în cazul II şi IF.

Reglementări

Conform modificărilor aduse de actul normativ, PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN). De asemenea, PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii. PFA poate fi şi angajată a unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică.

Persoana fizică ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN şi poate angaja cel mult opt salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.

Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula, sub sancţiunea nulităţii, datele de identificare ale membrilor familiei şi ale reprezentantului desemnat din rândul acestora, condiţiile participării, cota procentuală a fiecărui membru la beneficii şi la pierderi, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale, condiţiile de retragere şi data întocmirii. Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

Facilităţi pentru studenţi

Potrivit Legii nr. 182/2016, studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie nu vor fi nevoiţi să plătească taxele pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unei PFA sau a unei II. De asemenea, studenţii care vor să-şi înfiinţeze PFA sau II vor beneficia de consiliere gratuită din partea Oficiului Registrul Comerţului. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studenţii trebuie să prezinte dovada că urmează cursurile unei facultăţi şi sunt cel puţin în anul doi de studiu. Vârsta studentului trebuie să fie de cel mult 30 de ani.

În cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 182/2016, PFA, II şi IF care au un număr de activităţi ce vor depăşi noile limitări vor fi obligate să-şi modifice obiectul de activitate. În caz contrar, vor fi radiate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !