Noi restricții spre cartierele Europa și Via Carmina

De M.B.
Reactualizat la:
23Comentarii
Noi restricții spre cartierele Europa și Via Carmina
Până când intersecțiile cu DN 7 vor fi amenajate de dezvoltatori, CNAIR a instalat indicatoare care interzic virajul peste linia de separare a sensurilor, astfel că accesul se poate face doar de pe un sens.

După episodul cu barierele care au blocat câteva zile accesul de pe DN7 spre cartierele Via Carmina și Europa, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu noi restricții pentru locuitori. Odată cu începerea lucrărilor de reparații la partea carosabilă de pe DN7, drumarii au instalat și indicatoare ce interzic virajul peste linia de separare a sensurilor. Astfel, în Via Carmina nu se mai poate intra dacă șoferul vine dinspre Vladimirescu, doar dacă vine dinspre Arad, virând la dreapta. În Europa nu mai pot intra cei care vin dinspre Arad, șoferii fiind obligați să meargă până în Vladimirescu, intrând pe alte străzi.

Restricțiile i-au luat prin surprindere pe locuitori, iar mulți nu le respectă, preferând să riște sancțiuni de la Poliția Rutieră decât să facă un ocol până la străduțele înguste din Vladimirescu, unde se formează ambuteiaje.

Fără sens giratoriu

Vineri dimineață, la Primăria Vladimirescu a avut loc o nouă întâlnire cu dezvoltatorii celor două cartiere. Primarul comunei, Ioan Crișan, ne-a declarat că s-a convenit să nu se mai facă sens giratoriu pe DN7 pentru accesul spre cartierele aflate de o parte și de cealaltă a drumului.

„Un sens giratoriu care să ofere acces spre ambele cartiere ar fi fost prea mare și oval, având în vedere că există o distanță apreciabilă între cele două interesecții cu DN7. Nici două sensuri giratorii nu s-ar fi putut face, ar fi fost mult prea apropiate. S-a convenit să se amenajeze intersecții de tip T, cu benzi de decelerare”, a spus edilul.

Ajutor de la CL

Amenajarea celor două intersecții ar urma să-i coste pe dezvoltatori aproximativ 300.000 de euro. Primăria Vladimirescu va propune un sprijin financiar de până la 35.000 de euro, ce va fi supus aprobării Consiliului Local. Asta pentru că o porțiune de teren pe care urmează să fie amenajate intersecțiile aparține administrației locale.

Dezvoltatorii au început depunerea la Primărie a documentelor necesare avizării lucrărilor, iar până la primăvară ar urma ca amenajarea intersecțiilor să fie finalizată.

Scandalul

La începutul lunii august, CNAIR a închis accesul spre cartierele rezidențiale Via Carmina și Europa, aflate la marginea Aradului și având în prezent aproximativ o mie de case construite. Reprezentanții companiei de drumuri declaraseră că măsura a fost luată pentru siguranța traficului, după ce în zonă au avut loc mai multe accidente. Autoritățile le-au cerut dezvoltatorilor să amenajeze corespunzător intersecțiile cu drumul național, arătând că și-au luat acest angajament când au înființat zonele rezidențiale.

Montarea barierelor a iscat proteste ale locuitorilor, care au reclamat că pentru a ajunge acasă trebuie să facă un ocol de câțiva kilometri prin localitatea Vladimirescu, pe străzi înguste ce nu fac față traficului ridicat. De altfel, câteva zile, până când barierele au fost demontate de CNAIR, au fost înregistrate numeroase blocaje pe DN7, la intersecțiile cu străzile de acces spre zonele rezidențiale.WhatsApp Image 2018-09-07 at 10.52.06 (1) WhatsApp Image 2018-09-07 at 10.52.07 (2) WhatsApp Image 2018-09-07 at 10.52.07 (3)



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor