Noi succese pe tatami

De Daniel Scridon
Noi succese pe tatami
Judoka de la CSM Arad, sub coordonarea antrenorilor Dorin Drimbe şi Arpad Nagy, au participat, recent, la Szeged (Ungaria), la două competiţii internaţionale.

Prima a fost destinată celor mai mici, „Kupa Csaba Bela Judo Emlekverseny”, unde s-au evidenţiat Timeea Hegyi, medalie de argint şi Cristiana Mercea, medalie de bronz, în vreme ce Kevin Vidan a pierdut meciul pentru podium.

A doua competiţie a fost destinată celor de la nivelul de vârstă sub 16 ani, „Euro League 2017”, unde Andreea Ciopraga a obţinut medalia de bronz, iar Alexandru Tomuţ şi David Turc au pierdut meciul pentru podium.

Urmează etapa a doua a EuroLigii, cea de la Subotica (Serbia), iar în luna octombrie va fi etapă la Osijek (Croaţia), pentru ca ultima rundă să se desfăşoare la Arad. În urma clasamentului celor patru etape se va decerna şi trofeul de câştigător al Euroligii 2017, pentru fiecare categorie în parte.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !