Noile preţuri la gaze naturale

Noile preţuri la gaze naturale
ARAD. Compania GAZ VEST S.A. Arad informează clienţii, consumatori de gaze naturale, că prin Ordinul ANRE nr. 73 din 29.04.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 296 din 30.04.2015 – partea I, au fost modificate tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi preţurile finale pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat.

Astfel, începând cu data de 01.05.2015, S.C. Gaz Vest S.A. va practica următoarele preţuri finale reglementate:

Consumatori casnici

cat. B1 (până la 23,25 Mwh) – 120,69 (preţ fără TVA) şi 149,66 (preţ cu TVA)
cat. B2 (între 23,26 MWh şi 116,28 Mwh) – 119,14 (preţ fără TVA) şi 147,73 (preţ cu TVA)
cat. B3 (între 116,29 MWh şi 1162,78 Mwh) – 116,19 (preţ fără TVA) şi 144,08 (preţ cu TVA)

În conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 – Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, clienţii care nu acceptă noile preţuri finale au dreptul de a denunţa, în condiţiile legii, contractul de furnizare reglementată.

Cu această ocazie reinformăm consumatorii noncasnici că, în conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 107 din 22.10.2014 începând cu 01.01.2015 au fost eliminate preţurile finale reglementate pentru această categorie de consumatori.
Aceştia au obligaţia de a încheia contractele de furnizare a gazelor naturale, pe piaţa liberă, prin negociere directă sau prin acceptarea ofertei-tip a actualului furnizor.

Furnizarea gazelor naturale în baza contractelor de furnizare valabile până la 31.12.2014 se va realiza numai până la data de 30.06.2015, motiv pentru care invităm toţi consumatori noncasnici care nu au încheiat, până la data prezentei, noile contracte de furnizare să procedeze la încheierea acestora.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul societăţii din Arad, str. Prunului, nr. 129, tel. 0257-348404; 0257-272750 sau pe site-ul societăţii www.gazvest.com.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase