Norocul a fost de partea liderului Ligii 4

De Daniel Scridon
Norocul a fost de partea liderului Ligii 4
CHIŞINEU CRIŞ. Reprize diametral opuse, sâmbătă dimineaţa, în mult aşteptatul derby al celor mai valoroase echipe din actualul sezon al Ligii 4 la fotbal. Unirea Sântana a controlat tactic prima repriză şi a avut marile ocazii de gol, prin Viun, Capătă şi Avrămuţiu, cel din urmă lovind transversala.

Gazdele au revenit ceva mai decise de la vestiare şi au înscris unicul gol al jocului în min. 67: Gîlcă a centrat perfect, Modan a prelungit cu capul, iar noul intrat Teşedan a pus latul, 1-0. Fără soluţii de pe bancă, oaspeţii nu au avut puterea de a riposta, astfel că Crişul Chişineu Criş bifează a 8-a victorie consecutivă a sezonului.

Antrenorii la cuvânt

„Sunt mulțumit de rezultat, dar prima repriză a fost modestă pentru noi. De acolo vreau să încep să corectez, pentru că nu e posibil să fim dominați și să nu reușim să ne facem jocul obișnuit. E adevărat că Unirea, pe care țin să o felicit, a fost un adversar redutabil, o echipă grea, ce joacă un fotbal bun, tacticizat. Au jucători valoroși și un antrenor care i-a pus foarte bine pe linii” – Zsolt Muzsnay.

„Un rezultat de egalitate era mai echitabil. Am avut o primă repriză bună, ocazii clare, dacă am fi marcat, altfel ar fi fost meciul. În a doua repriză, nu am reușit să jucăm decât în ultimul sfert de oră și nu a fost de ajuns” – Dinu Donca.

Formații

Crișul: Mucha – Fl. Drăgan, Pascariu, Pavel, Jude (min. 46, Maghici), Ciornei (min. 55, Huțanu), Todea (min. 60, Teședan), Clej, Gîlcă, Cigan, Modan (min. 90, Hosu). Unirea: Csurka – Toader, Pleșca, Peia, Paven, Bodea, Prică (min. 74, Marc), Avrămuțiu, Vuin, Josan, Capătă.

Arbitri: Mircea Ardelean – Casian Băla, Emil Cristea. Obs. AJF: Marius Alexa, Vasile Rad.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !