Conform unor surse, Ministerul Educației a decis numirea in funcția de inspector școlar general al Mariei Pașcalau, directorul Liceului Național de Informatică din Arad. De asemenea, pe postul de inspector școlar general adjunct a fost numită Anca Stoenescu, cea care, de altfel a ocupat acest post până în prezent.
Reamintim că numirile au avut loc pe baza dosarelor depuse de candidați, direct la Ministerul Educației.
Sunt așteptate săptămâna viitoare documentele oficiale care să certifice numirile celor două doamne în fruntea IȘJ Arad. Cel de al doilea post de inspector școlar general adjunct este ocupat, prin concurs, de către Nicolae Pellegrini.
Nou șef la IȘJ Arad
Nou șef la IȘJ Arad
Reactualizat la:
Punct la criza din Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!