Noua bază sportivă, mândria oraşului

Noua bază sportivă, mândria oraşului
Noua bază sportivă, mândria oraşului
CHISINEU CRIS – Primarul din Chişineu Criş, Gheorghe Burdan a inaugurat trei terenuri în valoare de 362.260 de lei.

Zilele trecute, la Chişineu Criş a fost inaugurată o elegantă bază sportivă, singura din judeţul nostru la acest nivel. S-a tăiat panglica la trei terenuri, două dintre ele beneficiind de nocturnă.

Este vorba de unul de mini-fotbal, celălalt, de tenis, ambele fiind sintetice, dar şi cu nocturnă. Un alt teren este acela de volei pe nisip, toate trei fiind construite la standardele cele mai înalte.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi invitaţi, iar majoretele de la Liceul Teoretic din oraş au dat un adevărat recital.

Evenimentul s-a întins pe durata mai multor ore, deoarece terenul de fotbal a stat la dispoziţia echipelor de copii, din Chişineu Criş şi Ineu, iar în nocturnă a avut loc un turneu între echipele ce au reprezentat cele mai puternice societăţi comerciale din zonă.

Administrator al bazei este un binecunoscut om de fotbal din Chişineu Criş, un tânăr în plină ascensiune, Daniel Cherecheş.

Costul investiţiei

Cele trei terenuri au costat 362.260 de lei. Defalcat, costurile sunt următoarele:

Teren fotbal, 198.600 lei

Teren tenis, 129.660 lei

Teren volei şi amenajări exterioare, 34.000 lei

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !