„Este un atentat la educaţia tinerilor, la devenirea lor ca români. Oricât de mult s-ar încerca inocularea respectului faţă de lege, niciodată rezultatele nu sunt cele scontate dacă legea nu este fundamentată pe divinitate. Or, aceasta se face de la cea mai fragedă vârstă”, spune preşedintele Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu. La conferinţa de presă a fost prezent şi un invitat special, Adrian Hulea, licenţiat al facultăţii de Teologie, care a prezentat argumente pentru menţinerea orelor de religie. Argumente nu doar de ordin religios şi patriotic- naţional, ci şi juridice. Mai exact, la începutul anului şcolar religia era cuprinsă ca materie în programa curriculară, iar renunţarea acum, ar însemna anularea notelor obţinute de către elevi pe parcurs, ceea ce ar însemna un grav abuz. Până la luarea unei decizii definitive de către Parlament, trebuie respectate drepturile profesorilor de religie şi nu apărate interesele unor atei care nu se ştie pe cine reprezintă, susţine Noua Dreaptă. Demersul acestora, spune Adrian Hulea, a fost întemeiat pe o mare minciună, aceea că, fiind obligat să participe la orele de religie, elevului nu i se respectă dreptul de a lege. Or, dimpotrivă, elevul, prin intermediul părinţilor, putea să aleagă religia şi chiar putea să nu participe deloc.
Noua Dreapta condamna scoaterea religiei din scoli
ARAD. Societatea Noua Dreaptă Arad consideră că eliminarea orelor de religie din programa şcolară constituie un atac la identitatea naţională.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!