Noul cămin cultural din Livada prinde contur

Noul cămin cultural din Livada prinde contur
LIVADA. Începute în a doua parte a lunii februarie 2010, lucrările de construcţie a noului camin cultural din Livada au ajuns la faza… demisolului. „Este un obiectiv de mare amploare pentru comunitatea noastră, care implică multă repsonsabilitate.

Sperăm ca în două-trei luni să-l ridicăm «în roşu» şi să-l acoperim, iar până la sfârşitul anului să finalizăm întreaga lucrare” – spune Militon Şerb, primarul comunei.

Noul camin cultural va avea o suprafaţă construită de 1.600 de metri pătraţi (amprenta la sol fiind de aproximativ 750 mp). Situată în imediata vecinătate a primăriei, clădirea va avea două nivele: demisol şi parter. La demisol va fi amenajată o sală de nunţi cu o capacitate de 300-400 de locuri (plus oficiile aferente unui spaţiu cu o asemenea utilitate). Parterul va fi destinat unei săli de spectacol, cu scenă şi balcon pentru spectatori. Aici vor putea fi organizate serbările şcolare ale copiilor din comună, dar sala va putea găzdui şi eventualele spectacole de dans, muzică sau teatru ale unor artişti profesionişti.

Noul cămin cultural din Livada reprezintă o investiţie de aproximativ zece miliarde de lei vechi. Jumătate din finanţare este asigurată de Consiliul Judeţean, iar cealaltă jumătate este suportată din bugetul local, cu posibilitate de suplimentare, dacă mai e cazul.

JA-D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !