Noul giratoriu de pe centură, gata în această lună

De M.B.
7Comentarii
Noul giratoriu de pe centură, gata în această lună
© FOTO: M.B.
A noua ieșire din oraș pe centură, cea de pe strada Câmpul Liniștii, este în curs de finalizare, lucrările la sensul giratoriu fiind în toi.

După o așteptare de mai bine de doi ani, de când a fost realizată legătura de 1,3 kilometri dintre strada Câmpul Liniștii și centură (DN7), această arteră va putea fi utilizată pentru ieșirea și intrarea în oraș, construirea giratoriului fiind aproape finalizată. Practic, pe ambele părți ale drumului au fost realizați pereții pavați ai giratoriului, iar următoarele lucrări vor fi executate pe șosea. Potrivit reprezentanților Primăriei Arad, investiția, care se ridică la suma de 675.000 de lei, ar urma să fie finalizată în această lună. Astfel, vom avea a noua ieșire rutieră din oraș pe șoseaua de centură, din al cărei inel este realizat, până acum, 75 la sută, având în vedere și existența autostrăzii.

Întârziere de doi ani

Prelungirea străzii Câmpul Liniștii până la ieșirea din oraș a costat municipalitatea peste 10 milioane de lei, iar lucrările au fost încheiate la începutul anului 2014. Totuși, conexiunea străzii cu centura a fost întârziată din cauză că o bucată din terenul necesar pentru giratoriu era în proprietatea unei persoane. Este vorba de numai de 39 de metri pătrați care mai erau necesari municipalității, și care au fost donați în cele din urmă de către proprietari, în primăvara acestui an.

2 (4)

3 (3)

IMG_20160808_135213

IMG_20160808_135306

IMG_20160808_135319

IMG_20160808_135341



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor