Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad (CJA), în momentul de faţă se lucrează la finisajele interioare şi la amenajările exterioare. „Suntem aproape de finalizarea unei noi investiţii majore în Sănătate, noua secţie TBC. Secţia aparţine de Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Arad, dar este practic o clădire nouă, construită din temelii. În prezent se lucrează la finisările interioare şi la amenajarea spaţiului din jurul clădirii. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, noua locaţie a spitalului TBC să fie dată în funcţiune şi pacienţii care suferă de boli pulmonare să beneficieze de condiţii moderne de tratament”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA. Trebuie precizat faptul că investiţia a fost suportată în totalitate de administraţia judeţeană. Indiferent de cât de multe solicitări a trimis CJA către Ministerul Sănătăţii, solicitând ajutor financiar pentru noua clădire, nici măcar un leu nu a fost alocat de la nivel central.
Noul spital TBC, la un pas de finalizare
Noul spital TBC, ridicat în Grădişte, la ieşirea din municipiu, se apropie cu paşi repezi spre momentul în care va deveni funcţional.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
1
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
1
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
1
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!