Noutăţile se lasă aşteptate

Noutăţile se lasă aşteptate
ARAD – UTA va mişca pe piaţa transferurilor doar după sărbători, în jurul datei de 10 ianuarie, când îşi reia pregătirea.

Peste „principalul” Roli Nagy a trecut un tur dificil de campionat, depăşit însă cu bine. Primind încredere din partea conducerii clubului, chiar şi în momentele în care, vă amintiţi, se făceau speculaţii cu privire la revenirea lui Ionuţ Popa (după despărţirea ultimului de ieşeni), Nagy nu a dezamăgit. Îl aşteaptă, totuşi, un retur la fel de greu. Chiar mai greu dacă UTA va avea drept de promovare.

Noul val

Ignea, Gâlcă, Capătă. Sunt trei dintre fotbaliştii din noul val, care au făcut un salt considerabil. „Ştiu că nu ne va fi uşor, dar nu dezarmăm. Dimpotrivă. Vrem să creştem, să ne propunem lucruri măreţe, să realizăm ceva frumos, deosebit, cu această echipă. Trebuie să fim tot mai puternici. De la o etapă la alta, de la un sezon la altul. Tinerii din lot, împreună cu jucătorii experimentaţi, precum şi cu alţii care vor veni, sunt capabili de performanţe”, crede Nagy.

Fără grabă

În legătură cu posibilele schimbări din cadrul lotului, nu există nicio grabă. Deşi a „transpirat” o „listă neagră” cu fotbalişti care ar urma să fie puşi pe liber, deşi s-au avansat nume de jucători care ar putea pleca (Voiculeţ, Neagu, Pocuca) sau care ar fi aduşi (Filaret, Varga), deocamdată nu există nimic concret. „Nu ne grăbim atât de tare, nu ne mişcăm aşa repede. Important e să evităm greşelile mari atunci când îi vom înlocui pe cei care n-au confirmat. Poate au avut probleme de acomodare”, adaugă „principalul” grupării.

A.H.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !