Nu există vaccin antirabic

1Comentariu
Nu există vaccin antirabic
ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale a PC Arad, Ioan Bej, acuză sistemul sanitar din Arad că nu asigură nici măcar vaccin antirabic pentru oamenii care au ghinionul să fie muşcaţi de câinii maidanezi.

Din păcate, spune Bej, s-a convins de aceasta pe propria piele, copilul său fiind muşcat de un asemenea câine. „L-am dus la infecţioase, pe 6 Martie, ca să îi facă vaccinul antirabic.

Conform legii, copiii sub 18 ani beneficiază de asistenţă medicală gratuită. L-am dus pe copil pe data de 20 noiembrie, dar după ce i s-au administrat două fiole din cele cinci, câte sunt necesare, mi-au spus că nu mai au vaccin.Am căutat peste tot, să le cumpăr, dar nu am găsit nicăieri, iar la infecţioase îmi spun că au făcut comandă, dar nu au primit nimic.

Vă întreb, dacă vin alţi copii în această situaţie, ce se întâmplă cu ei, având în vedere faptul că, dacă nu se face vaccinul, rabia duce inevitabil la deces ? O singură fiolă costă 180 lei. Eu pot să fac acest efort financiar, să le cumpăr, dar ce face un om cu salar de mizerie care trebuie să facă urgent rost de aceşti bani, deşi ar trebui, după lege, ca vaccinul să fie administrat gratis ? Repet, am căutat în toate farmaciile şi nu există, dar de ce spitalul nu are în stoc aşa ceva?”, întreabă Bej, indignat de situaţia din sistemul de sănătate arădean.

JA-S.T.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor