Nu i-am lăsat să încalce legea

1Comentariu
Terentie Condea, primarul localităţii Moneasa
Terentie Condea, primarul localităţii Moneasa
ARAD – Edilul staţiunii Moneasa este convins că a procedat corect când n-a împărţit pădurile.

Adevărul: Domnule primar, ziarul Adevărul publica, în numărul de marţi, în această săptămână, informaţia că s-a redeschis procesul în care apare şi numele dumneavoastră, cel legat de păduri. Despre ce este vorba?

Terentie Condea: În primul rând trebuie să arăt că în Moneasa nu s-a retrocedat nici un metru pătrat de teren cu vegetaţie forestieră la Legea 1/2000. Deci, nu se potriveşte afirmaţia dumneavoastră că aş fi dat pădure după bunul meu plac. În al doilea rând, trebuie să precizez că, Comisia Locală a ridicat problema acestei păduri nemeşeşti, în urma cererilor făcute de cetăţeni şi a înaintat-o Comisiei Judeţene. Această pădure a fost respinsă de la retrocedare de către cele două comisii, în urma cărui fapt şi în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar, oamenii s-au adresat instanţelor de judecată. Au avut loc un număr de 76 de procese la Judecătoria Gurahonţ şi respectiv la Tribunalul Arad, în urma cărora s-au dat 76 de sentinţe de retrocedare, rămase definitive, în favoarea cetăţenilor. Eu, în calitate de preşedinte al Comisiei locale nu am îmbrăţişat soluţia dată prin aceste instanţe. Dosarul? Curtea de Apel Timişoara a cerut să se ataşeze copia fiecărui dosar al Judecătoriei Gurahonţ prin care au fost admise plângerile solicitanţilor şi la reconstituirea dreptului de proprietate se va solicita actele de stare civilă pentru uzul organelor de stat, care trebuie să facă dovada relaţiilor de rudenie între petenţi şi proprietari tabulari ai terenurilor forestiere.

Nici o frunză

Adevărul: Care este situaţia în momentul de faţă?

Terentie Condea: După cum am arătat înainte, la nivelul localităţii Moneasa nu este retrocedată nici o frunză din terenul cu vegetaţie forestieră. Acuzele că aş fi retrocedat sute de hectare de pădure nu sunt întemeiate, atâta timp cât această pădure nici nu m-a fost pusă vreodată la dispoziţie de Romsilva, ea fiind şi la această dată în admnistrarea acesteia. Eventual aş fi putut fi acuzat că nu am pus în aplicare acele sentinţe de retrocedare, rămase definitive, ale Judecătoriei Gurahonţ şi a Tribunalului Arad, despre care nu am calitatea să comentez, acestea fiind verificate de organe abilitate

Adevărul: Şi atunci, cine este vinovat pentru ce vi s-a întâmplat?

Terentie Condea: În urma verificării acestor sentinţe de retrocedare sunt convins că situaţia se va clarifica şi în această privinţă. Însă aştept să se încheie întregul proces, legat de aceste păduri – mă refer la verificări – ca să pot vorbi şi eu şi să explic totul. Oricum, eu susţin în continuare: cei care au dreptul şi fac dovada proprietăţii cu acte, să-şi primească proprietăţile. Şi vă mai spun ceva. Din cauza acestor păduri, nu atât eu cât familia mea a avut de suferit.
Nu-mi fac probleme

Adevărul: Să înţelegem că nu mai aveţi probleme cu justiţia dar că aşteptaţi să se încheie verificările sentinţelor pentru a putea vorbi?

Terentie Condea: În momentul de faţă am trei sentinţe de achitare: de la două instanţe de fond şi de la Tribunalul Arad. Prin modul în care am procedat în această problemă eu consider că nu am acţionat decât în spiritul legii. Oricum, ceva daune tot o să cer. Asta pentru că, eu nu numai că n-am încălcat legea, dar nici nu i-am lăsat pe alţii să o facă.

 

Carte de vizită: Terentie Condea
Data naşterii: 25 ianuarie 1948
Stare civilă: căsătorit, doi copii
Activitate: cinci mandate de primar al localităţii Moneasa, începând cu 1990 şi până astăzi
Apartenenţa politică: fost membru PSD, actualmente independent.
A.O.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor