Nu se pot debloca!

De Daniel Scridon
Nu se pot debloca!
CERMEI. În formula: Mitrea – Cotoc, Gligor, Nistor, Suslak, Copil (min. 72, Brînduşe), Ianc, Varga (min. 60, Bulza), Sabău (min. 57, T. Bodri), L. Bodri, Sulea, Lunca Teuz Cermei a reuşit contra-performanţa de a pierde al treilea joc consecutiv pe teren propriu în sezonul de primăvară.

De această dată, în faţa unei echipe cu pretenţii, Şcolar Reşiţa, care s-a impus cu un categoric 4-1, singura reuşită a sămădăilor fiind semnată de Bulza min. 71.

Îngrijorătoare lipsa de formă a cermeienilor, care au primit, acasă, în trei jocuri 15 goluri. Aspect subliniat şi de antrenorul Radu Anca: „Mă îngrijorează echipa mea. Față de tur am pierdut trei piese importante, portarul Bodea și atacanții Buia și Mager. Am adus alți jucători, alți juniori, dar se pare că nu am suplinit plecările celor trei. Nu știu ce să zic, mergem înainte, vedem ce reușim să scoatem la Ghiroda. Sper să reușim să ne revenim după seria asta nefastă de trei înfrângeri acasă. Mai avem de jucat și reprogramarea cu Sebișul, vom vedea ce va fi până la urmă”.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !