NU “THANKSGIVING” CI O LECTIE DE SI PENTRU VIATA

De Vasile Filip
NU “THANKSGIVING” CI O LECTIE DE SI PENTRU VIATA
ARAD. Ziua Recunoştinţei -Thanksgiving Day în America, Ziua Recoltei în Regatul Unit sau Erntedankfest în Germania, este una dintre cele mai importante sărbători tradiţionale pentru americani, englezi şi germani deopotrivă, pentru fiecare însă având o istorie diferită.

Dincolo de aceste denumiri diferite, dincolo de milioanele de spectactori care se strâmg în fiecare an în cadrul paradelor organizate cu acest prilej, aceasta este o zi care trebuie să ne amintească de importanţa caldurii sufletesti, a recunostintei si a unui simplu”multumesc”.

Elevii Şcolii Primare Bilingv- Engleză VANDA STUDY INTERNATIONAL , au înţeles adevăratul sens al acestei sărbători, arătându-şi recunoştinţa faţă de părinţi, bunici, colegi şi dascali, într-o festivitate menită să aducă aminte de miracolul unui simplu ,, MULȚUMESC PENTRU…”.

O sală caldă, frumos decorată de către elevi, o masă cu bunătăţi de la care nu a lipsit tradiționalul curcan, toate îi așteptau ,vineri 23 noiembrie, pe părinții si bunicii nerăbdători să vadă surprizele pregătite de cei mici.

 Festivitatea a fost deschisă de către Directorul Şcolii- doamna Prof.Dr.Vanda Stan, care alături de elevi a iniţiat o dezbatere pe tema Ce înseamnă să fim recunoscători si DE CE sa fim recunoscatori? Acest dialog profesor – elev a fost unul spontan, iar cei mici prin răspunsurile lor au reamintit celor prezenţi în sală că există mii de motive pentru care să fim recunoscători în fiecare zi: pentru prietenie şi dragoste ,pentru un zâmbet, pentru familie, pentru mâncare, pentru casa în care locuim, pentru o floare, pentru ca ne sculam in fiecare dimineata, pentru o vorba buna ,o haina calda, un cadou sau pentru vântul care ne mângâie faţa. La finalul acestui dialog , toţi cei prezenţi au fost provocaţi la un exerciţiu: să mulţumească celor de lângă ei pentru un gest frumos facut candva.

Programul a continuat cu o scenetă plină de haz, in limba engleza, în care personajele principale au fost: Tradiţionalul Curcan- nelipsit de pe masa de Ziua Recunoştinţei, Cartofii piure-cea mai îndrăgită garnitură, Plăcinta cu dovleac, Umplutura tradiţională, precum şi Sosul de merişor- ingredientul minune. Dacă la începutul scenetei aceste alimente au o mică discuţie în frigider despre importanţa şi rolul fiecăruia la masa de Thanksgiving, la final îşi dau seama că împreună formează o echipă minunată, care impreuna contribuie la atmosfera de sarbatoare si care doar in cooperare pot reusi. 

Într-o lume în care credem că totul ni se cuvine, este extrem de important să nu uităm sa cultivam in sufletul copilului nostru această calitate esențială: bucuria zilnica si recunostinta pentru ceea ce are şi primește. Pentru a reuși, noi înșine, adulții – familie si dascali- responsabili de traiectoria educationala a celor mici, trebuie sa stim sa ne gasim timp sa ne bucuram zilnic de ei si cu ei. Bucuria unui fapt bun, a unei vorbe calde, a unui gest frumos, bucuria fiecari zile care ne este data ca si cadou suprem,nu trebuiesc bagatelizate. Poate astfel generatiile ce vin vor sti sa isi faca ei insisi viata mai buna,vor fi mai putin incruntati si nemultumiti decat suntem noi. Speram ca acestea sunt gandurile cu care au plecat de la sarbatoarea lor levii Școlii Primare Bilingv- Engleză VANDA STUDY INTERNATIONAL. Sirul de lectii deschise din ciclul “Educatie pentru Valori” va continua lunar impreuna cu cei mici si familiile lor.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !