Nu vor sânge de Sărbători

17Comentarii
Nu vor sânge de Sărbători
Spre disperarea donatorilor, Centrul de Transfuzii Sanguine face mai puţine recoltări.
Refuz

Arad – Alina Racoviţă, una dintre cititoarele ziarului nostru, ne-a trimis un e-mail la redacţie, prin care-şi exprimă nemulţumirea în legătură cu modul în care sunt trataţi donatorii de sânge din Arad.
„Mama este donatoare din 1994. De câte ori a putut şi a fost posibil din punct de vedere legal a donat sânge, neavând probleme în ceea ce priveşte calitatea. Azi dimineaţă (n.r.- ieri), s-a dus liniştită să doneze şi a fost refuzată din prima clipă. Dorim să facem public acest fapt, deoarece s-au facut deja atâtea campanii de donare de sânge, ca într-un final oameni să fie refuzaţi, lucru care mi se pare inadmisibil! Mai ales că, unde lucrez eu, ne pregătim să facem o campanie de donare de sânge. S-a vorbit acum trei săptămâni despre asta cu doamna director al Centrului de Transfuzii Sanguine Arad, care nu a menţionat nimic despre o posibilă supraaglomerare de unitati de sânge! Este pur şi simplu strigător la cer ce se poate întampla în ziua de azi”, ne scrie cititoare noastră.
Donatori revoltaţi
La rândul său, Elvira Gabriela Racoviţă, susţine că de ani de zile nu i s-a mai întâmplat să fie trimisă acasă fără să i se ia sângele. „De şase-şapte ani nu am mai păţit una ca asta.

Pe vremuri, erau foarte mulţi donatori şi ni se întâmpla să stăm şi două-trei ore la coadă, iar apoi să ni se spună că nu este nevoie decât de anumite grupe. Trebuia să fugim repede la serviciu, că nu ni se dădea nici ziua liberă, nerecoltându-ni-se sânge. În ultimul timp, numărul de donatori a scăzut şi nu am mai fost refuzaţi. Acum, ni s-a spus că frigiderele sunt pline şi nu e nevoie de sânge. Eram vreo 15 sau 16 persoane care am fost trimise acasă. Până la ora 9.00 s-au făcut recoltări, apoi, să nu se întindă programul de lucru, nu s-a mai luat sânge. Doamna doctor cu care am stat de vorbă mi-a spus că de Sărbători, sângele e prea gras şi că ei nu sunt centru de caritate. Sunt foarte indignată. În alte momente ale anului ni s-a cerut ajutorul, pentru că aveau nevoie de noi, iar acum suntem refuzaţi. Nu am nevoie de cele şapte tichete de masă şi nici de ziua liberă, pentru că eram în concediu. Nu voi mai merge să donez sânge”, susţine femeia.
Sânge aruncat
Pe de altă parte, Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Arad, îşi justifică pragmatic hotărârea de a refuza recoltarea. „Înainte de Sărbători s-a donat foarte mult sânge, iar frigiderele sunt pline. Mai mult, sângele are un anumit termen de valabilitate şi dacă nu este folosit în cel mult o lună trebuie să-l aruncăm. Dacă aruncăm prea multe pungi suntem luaţi la întrebări de autorităţile ierarhic-superioare, din cauza costurilor ridicate. Avem recoltări făcute din 15-16 decembrie, or, la începutul lui ianuarie va trebui să aruncăm sângele respectiv, dacă nu va fi folosit. Şi oricum, în caz de nevoie, încercăm să dăm sânge cât mai proaspăt. Nu e în interesul nostru să ne pierdem donatorii, dar trebuie să avem în vedere atât interesele lor, cât şi ale bolnavilor”, ne-a declarat Laura Păcurariu. Directorul Centrului de Transfuzii mai spune că, în perioada Sărbătorilor, foarte mult sânge este rebutat din cauză că acum nu se fac la fel de multe transfuzii ca de obicei şi a faptului că donatorii mănâncă gras şi consumă alcool. „Nu este permis să bei şi să mănânci gras cu două-trei zile înainte de donare, de aceea, între Crăciun şi Revelion nu ar trebui să mai facem recoltări”, a încheiat Laura Păcurariu.
Program redus
În 30 şi 31 decembrie, la Centrul de Transfuzii Sanguine se vor face recoltări timp de două ore, respectiv o oră. Doctorul Laura Păcurariu susţine că donatorii sunt aşteptaţi începând cu data de 7 ianuarie, când centrul va începe să funcţioneze după un program normal.
L.Ş.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor