Nu vrea să fie pe post de „gropar” la Şoimii Pâncota

3Comentarii
Nu vrea să fie pe post de „gropar” la Şoimii Pâncota
© Pavel Piroş
Vrea să joace în Liga II, dar nu a avut reprezentant la şedinţa de luni, de la Federaţie. Mai mult, Şoimii Pâncota nu are echipă, antrenori şi, de câteva zile, nici stadion unde să-şi dispute jocurile.

Are doar un preşedinte, Pavel Piroş, care se încăpăţânează să tragă de timp. De teama de a nu rămâne în istoria fotbalului, drept „gropar” al grupării din Podgoria Aradului.

Simţind că îi fuge pâmântul de sub picioare, Piroş ameninţă Federaţia cu un proces: „S-ar putea ajunge în instanță dacă Şoimii Pâncota va fi exclusă fără voia noastră. Nu am putut depune până în 30 iunie cererea de mutare a clubului în altă parte, independent de voinţa noastră. Acum ni se impune să jucăm la Pâncota, în condițiile în care s-a dat o decizie de Consiliu Local prin care ni se interzice să folosim baza sportivă, chiar dacă sediul clubului e la acea adresă. Mi-e greu să cred că o lege, cea de schimbare a sediului, numelui sau acționaratului unei firme, al unui SA, bate un regulament fotbalistic”, a spus Pavel Piroș.

Supărat, probabil, pe eşecul negocierilor de „vânzare” a echipei, cu active şi pasive, Piroş se gândeşte la varianta tergiversării ca formă de protest împotriva FRF. Că tot spre faliment se îndreaptă clubul păstorit de el. „O să cer amânarea meciului din prima etapă, iar apoi aștept să fim excluși, situație care nu avantajează Federația la negocierea drepturilor TV” – a mai punctat preşedintele „Şoimilor”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor