Învinşi de foşti arădeni

Arădenii au ratat revanşa în faţa echipei FCM Reşiţa, care a profitat de lipsa de concentrare a elevilor lui Roşca. Primul amical al UTA-ei în cantonamentul de la Băile Herculane s-a încheiat cu o nereuşită, fostul ineuan Balaci (lovitură liberă de la 25m) şi Hărdău, jucător aflat în trecut în probe la UTA, înscriind în poarta lui Mârne.

„Am dominat prima repriza, însa ne-am vazut condusi în urma
unei gafe inexplicabile a lui Mârne. Apoi, pe fondul schimbarilor, a lipsei
de concentrare a jucatorilor proprii si a omogenitatii resitenilor, jocul nostru
a avut de suferit”, ne-a declarat Marcel Coras (directorul Sportiv al
clubului).

Antrenorul Victor Rosca nu i-a folosit pe Rusu, Bota, Hora (ultimii doi se
resimt dupa accidentarile suferite), Ban si Tucudean jr. (juniori achizitionati
de la Atletico asteaptând înca debutul sub culorile alb-rosu).

De partea cealalta, Pelici nu a contat pe noua achizitie Romulus Buia, care
a ramas la Resita pentru a se pregati sub comanda lui Petre Panaitescu.

Urmatoarea partida amicala este programata mâine (ora 11.00), când
UTA se va deplasa la Craiova pentru a întâlni echipa secunda a Universitatii.

FCM Resita-UTA 2-0 (1-0)
Au marcat: Balaci, Hardau.
Resita: Stoianov – Gurici, Lupu, Hamant – Bresneni, Doana, Ciucur,
Bar – Balaci, Milos, Bercseniy. Au mai evoluat: Bonta – Ristache,
Tânc, Lazarovici, Caprariu, Hardau, Gideon, Boterez, Bobar, Oncica. Antrenor:
Alexandru Pelici.
UTA: Mârne – Turcus, Cozma, Miclea, Andone – Nadaban, Georgiu,
Dumitra, Anca – Orlando, Dogaru. Au mai jucat: Grozav – Bogosel,
Angheluta, Mititi, Aldea, Mot, Sas, Negru, Melnic. Antrenor: Victor Rosca.

Dan Lazar



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !