O altă reabilitare a faţadelor

De Diana Dutu
12Comentarii
O altă reabilitare a faţadelor
© Palatul Cenad, imobilul de la care au pornit discuţiile în CLM FOTO: VALENTIN GORAN
Problema faţadelor clădirilor istorice din Arad, subiect fierbinte în CLM, cu noutăţi legislative, punctate de Primărie.

Deşi părea banal, proiectul de hotărâre referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune de către Primărie cu privire la achiziţionarea unui apartament din Palatul Cenad a stârnit numeroase discuţii în şedinţa Consiliului Local Municipal. Ocazie cu care am aflat şi o posibilă soluţie la problema reabilitării clădirilor vechi din municipiul Arad.

Bognar: Efort comun pentru reabilitare!

Primul care a intervenit pe subiect a fost viceprimarul Levente Bognar, care a insistat asupra necesităţii reabilitării imobilului. „Am analizat în Comisia de Urbanism situaţia acestui imobil – Palatul Cenad – care este un monument istoric de o importanţă deosebită. Am analizat inclusiv aspectul, care nu ne onorează, în ceea ce priveşte faţada. Sunt mulţi proprietari acolo care, într-adevăr, locuiesc în zona centrală, n-au plătit ani de zile impozit, fiind monument istoric… Şi noi avem patrimoniu aproximativ 20% din această clădire. Am solicitat o gândire în perspectivă ca această clădire să fie reabilitată: Serviciul de Patrimoniu să ia legătura cu proprietarii şi, cu un efort comun, să punem la punct acoperişul, că degradarea faţadei se datorează acestui acoperiş care este într-o stare foarte degradată. Propunerea noastră ar fi să luăm legătura cu fiecare proprietar – mai ales cu cei care doresc neexercitarea dreptului de preemţiune din partea Consiliului Local – ca să punem la punct faţada, ca să nu fie un pericol public pentru cetăţenii Aradului” – a subliniat viceprimarul Levente Bognar.

Ciupe: „Să ne exercităm dreptul la preemţiune!”

Alesul ALDE, Ionel Ciupe, a luat cuvântul pentru a evidenţia faptul că unii dintre proprietarii din Palatul Cenad au dorit la un moment dat să facă reparaţii la podul clădirii, dar nu au putut face nimic până la urmă pentru că unii proprietari nu au fost de acord cu executarea acestei lucrări. „Eu propun să ne exercităm dreptul de preemţiune pentru toate apartamentele din acest imobil. În cazul în care avem peste 50% proprietate, atunci putem să hotărâm noi, putem chiar pe banii Consiliului Local, ai Primăriei, să executăm reparaţiile şi ulterior să îi recuperăm” – a opinat Ionel Ciupe.

Bibarţ: „Vom face faţadele, ca proprietari minoritari!”

În replică, viceprimarul Călin Bibarţ a ţinut să precizeze că nu (mai) e cazul ca Primăria să dea curs unui asemenea demers pentru că Noul Cod Administrativ are deja o soluţie pentru această problemă.

„Într-o lună de zile, pe masa dumneavoastră va fi un proiect de hotărâre elaborat pe baza noii legislaţii. Şi acolo unde suntem minoritari ca procent, se va putea să facem noi toată faţada şi imputăm, cerem diferenţa de bani tuturor proprietarilor. Şi, dacă nu plătesc, mergem până la luarea apartamentului şi scoaterea acestuia la vânzare sau trecerea în proprietatea statului. Deci nu va fi cazul să cumpărăm pe apartamente, căci vom putea face faţadele din postura de proprietari, chiar şi minoritari. Va fi un regulament şi un proiect de hotărâre pe această temă” – a explicat viceprimarul Călin Bibarţ.

Obligaţie nerespectată

Social-democratul Gheorghe Furău a adus în discuţie obligaţia legală a proprietarilor de clădiri-monument istoric de a întreţine imobilele. Nedumerirea sa era legată de nerespectarea acestei obligaţii, în ciuda faptului că, ani la rând, proprietarii au beneficiat de scutire de impozite pe aceste clădiri.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor